OK! Love story: Jane Birkin & Serge Gainsbourg

În anii ’70, au cucerit şi scandalizat în egală măsură lumea cu povestea lor de dragoste explicită. O iubire captivantă, unică, ce continuă să ne fascineze şi azi. Să fie „de vină“ pentru această eternă fascinaţie geanta Hermes Birkin creată special pentru această actriţă? Ori cântecul nemuritor al iubirii lor Je t’aime moi non plus?

Jane şi Serge

Un cântec care, paradoxal, a fost creat pentru o altă iubire a celui mai important şi îndrăgit compo­zitor al anilor ’60-’70 din Franţa: Brigitte Bardot. Cu ea l-a şi înre­gistrat în 1967, dar pentru că diva era încă măritată, iar melodia ar fi fost dovada supremă a infidelităţii sale, acest duet în variantă iniţială a fost dat publicităţii abia în 1986. Dar, până atunci, lumea avea să cunoască piesa aceasta care împleteşte sensibilitatea şi erotismul aşa cum numai Serge o putea face în vari­anta înregistrată cu următoarea lui iubire: Jane Birkin, cea care avea să se şi dovedească marea lui iubire. Cu ea sunt şi cele mai multe fotografii din casa pariziană a cantautorului francez, acoperită acum de graffiti, de pe

 5 bis Rue de Verneuil… O casă păstrată aproape intactă, aşa cum a lăsat-o Serge, pe 2 martie 1991, când a murit la vârsta de 62 de ani. De păstrarea acestei case ca un mu­zeu s-a îngrijit cu maximă dedicaţie fiica lui şi a lui Jane Birkin, atât de speciala actriţă Charlotte Gainsbourg – pe care o ştii din filme ca Nymphomaniac, 21 Grams sau Melancholia. Şi apropo, cred că ea poate fi un alt motiv pentru care o asemenea poveste de iubire să continue să fascineze. Fiecare colţişor al casei lui Serge e plin cu scrumiere, maimuţe din pluş, colecţii de medalii şi de arme, badge-uri de poliţie din toate regiunile Franţei. Aici se află şi un nud sculptat în bronz, fără cap, modelat după Jane Birkin, dar şi păpuşile lui Charlotte… Şi chiar şi periuţa de dinţi neatinsă a lui Serge. Dar şi multe fo­tografii cu femeile care i-au cântat cântecele: Brigitte Bardot, Petula Clark, Juliette Gréco, Catherine Deneu­ve, Isabelle Adjani, Marianne Faithfull, Françoise Hardy, Vanessa Paradis… Şi, desigur, cea cu care a trăit o iubire de 13 ani, Jane Birkin. Un talent născut în Marea Britanie care a cucerit Franţa chiar în cea mai chic esenţă a sa. De altfel, Jane a primit atât Ordinul Imperiului Britanic, cât şi Ordinul Naţional de Merit al Franţei… Şi iată un alt motiv pentru care dragostea lor fascinează: reprezintă cea mai pasională şi mai cool împăcare între două culturi suverane care au purtat cândva un război de 100 de ani, Anglia şi Franţa. O iubire standard între două simboluri culturale, între un compozitor şi un fashion icon.

Când Serge şi Jane s-au cunoscut în 1968 pe platoul de filmare al peliculei Slogan, regizate de Pierre Grim­bla, Jane încă suferea după divorţul de compozitorul John Barry, care se mutase la Los Angeles... Aterizase la Paris fără să fie în stare să lege o boabă de franceză, cu fiica ei proaspăt născută, Kate, în braţe… „E oribil!“, îşi aminteşte fratele ei mai mare Andrew Birkin, că a ex­clamat Jane despre Serge. „În film trebuie să fie iubitul meu, dar e atât de arogant şi snob şi mă dispreţuieşte.“ Abia când au petrecut prima seară împreună, iar Serge a fost tras cu forţa pe ringul de dans şi s-a împiedicat de picioarele ei, Jane a înţeles că aroganţa lui ascundea, de fapt, o enormă timiditate. La prima lor ieşire în oraş, Serge a dus-o într-un club de travestiţi, apoi la Hilton Hotel, unde recepţionerul l-a întrebat: „Camera dvs. obişnuită, Mr. Gainsbourg?“. În acea noapte nu s-a în­tâmplat nimic sexual între ei, fiindcă Serge a adormit. Apoi au plecat într-o vacanţă la Veneţia, unde au stat la Palazzo Gritti, au băut în fiecare seară la legendarul Harry’s Bar şi s-au îndrăgostit nebuneşte. Aşa începea o poveste zbuciumată de iubire.

Al doilea copil. Charlotte a fost cel de-al doilea copil al lui Jane. După ea a mai avut o fiică.

La întoarcerea la Paris s-au mutat destul de curând în casa din Rue de Verneuil, unde Serge s-a ocupat să decoreze totul cu mare atenţie. Iubirea lor, atent urmă­rită de presă, era una cu certurile la vedere, amândoi fiind extrem de pasionali şi temperamentali. Odată, pe când se aflau în barul parizian Castel, enervată de faptul că Gainsbourg îi scotocise prin geantă, Brikin i-a arun­cat cu o tartă în faţă, alergându-l apoi pe Boulevard St. Germain. După ce şi-a dat seama că reacţia ei a fost exa­gerată, Jane s-a aruncat în Sena. Pentru ca apoi să iasă graţios de acolo şi să plece spre casă – udă până la piele, dar mână-n mână cu Serge. „El era un fan al dramatis­mului“, comenta ea într-un interviu. Amândoi mai erau şi extrem de geloşi. Când Jane a făcut un film cu Brigitte Bardot, regizat de primul soţ al lui Bardot, Roger Vadim, Serge a înnebunit de gelozie. „Eu, pe de altă parte, eram şi mai intrigată de Bardot“, spune Jane. „Voiam să-i văd fiecare centimetru din trup, să văd dacă era pe cât de frumoasă îmi imaginam, ştiind că ea fusese în braţele lui Serge înaintea mea.“

Rivale. Cam aşa a resimţit Jane că era în continuare cu Brigitte Bardot, fosta iubită a lui Serge.

După trei ani de relaţie, cei doi au devenit şi părinţii lui Charlotte, pe care o luau cu ei într-un coşuleţ de câte ori ieşeau în oraş. Asta îşi aminteşte ea şi acum. „Mer­geam peste tot cu ei când ieşeau noaptea… Am auzit o grămadă de monstruozităţi despre părinţii mei în vre­me ce am crescut“, povesteşte Charlotte. „Că tata era un dependent de droguri, ceea ce n-a fost adevărat. A fost alcoolic şi a fumat ca un turc, dar nu s-a atins de droguri. Că mama a fost o curvă fiindcă a pozat goală-n reviste…“ Charlotte, însă, a înţeles perfect spiritul în care a fost crescută. La 13 ani, când a înregistrat împreună cu tatăl ei piesa Lemon Incest, care conţinea versul „dragostea pe care n-o vom face niciodată“, naţiunea franceză a fost şocată. Cu atât mai mult cu cât în, clipul piesei, tatăl şi fiica apar împreună în pat, ea în pantaloni şi tricou, el doar în jeanşi. Charlotte însăşi recunoaşte că i-a plăcut acel cântec şi îi place să şocheze. Este produsul perfect al acestor două spirite libere, revoluţionare. Cele două perlicule Nymphomaniac în care joacă sunt, de altfel, ilustrarea ideală a acestei familii neconvenţionale. Serge sigur ar fi fost de accord cu alegerea fiicei lui de-a ac­cepta rolul. Mama Birkin, care pe 14 decembrie a împlinit frumoasa vârstă de 70 de ani, şi-a dat oricum acordul.

Obsesia marelui public pentru acest cuplu a dus şi la zvonul, care a tot revenit în cei 13 ani de relaţie, că se căsătoriseră. Dar n-a fost adevărat. „Mi-a fost mereu teamă că acest pas ar fi stricat tot farmecul între noi“, spune Jane. Şi totuşi, asta nu i-a scutit de un final înainte ca… „moartea să-i fi despărţit“. Şi oricât de nebuni, pasi­onali şi nonconformişti ar fi fost, finalul a fost… tot ca-n lumea oamenilor normali. „Spre finalul vieţii noastre îm­preună, îmi amintesc că totul devenise atât de monoton. Ajunsesem să cred că trăiam cu Frédéric Chopin. El nu se mai ridica de la pian şi lumea tot îi dădea de băut în­truna, întruna, în fiecare noapte, până la ora 4.“ Pentru Jane, iubirea rămăsese undeva pe fundul paharului lui Serge, umplut la infinit cu alcool. În 1980, îl părăsea pen­tru regizorul Jacques Doillon, cu care doi ani mai târziu făcea o fetiţă, Lou Doillon, al treilea copil pentru ea.

Charlotte. Ea moşteneşte în totalitate spiritul artistic îndrăzneţ al părinţilor ei.

Legătura dintre ea şi Serge a rămas, însă, îndestruc­tibilă. „În lunea dinainte de-a muri, m-a sunat şi mi-a spus că pleacă la New Orleans ca să înregistreze un disc de jazz şi că Charlotte voia să locuiască cu el, fiindcă el era bărbatul pe care-l căutase toată viaţa“, îşi aminteş­te Jane. „M-am gândit că asta e atât de minu­nat. A doua zi eram în Anglia, în vizită la tatăl meu bolnav, când am primit un telefon care mă anunţa că Serge murise. Am scăpat telefonul din mână şi-am urlat. Am plecat imediat la Paris. N-am vrut să accept că murise. Patru zile n-am mâncat nimic…“ Iar afară, în acest timp, Rue de Verneuil era plină ochi de oameni care se adunaseră în faţa casei lui şi-i cân­tau cântecele. „Je t’aime/ Oh, oui je t’aime!- Moi non plus/ Oh, mon amour/ Comme la vague irrésolu/ Je vais je vais et je viens/ Entre tes reins“…