OK! VIP FILES: Viaţa lui Alain Delon, playboy-ul cel mai dorit din Hexagon

În 50 de ani de carieră, a bifat peste 100 de roluri, premii importante, dar şi iubiri pasionale, trăite în lumina reflectoarelor.

La 23 de ani, era comparat deja cu figuri ilustre ale ci­nematografiei franceze, precum Gérard Philipe şi Jean Marais, şi era considerat corespondentul european al actorului american James Dean. A fost poreclit chiar şi „varianta masculină a lui Brigitte Bardot“, datorită trăsăturilor sale uşor efe­minate. În tot cazul, era un altfel de actor, care se mişca plin de na­turaleţe, dezinvoltură şi şarm în faţa aparatului de filmat, cu toate că n-avea studii de specialitate. A fost regele ecranului parizian, iar regizorii Luchino Visconti, Jean-Luc Godard, Jean-Pierre Melville, Michelangelo Antonioni şi Louis Malle s-au întrecut să-i ofere cele mai bune roluri. Şi când te gândeşti că cele mai intense experienţe nu le-a avut pe marele ecran, ci în propria sa viaţă, până să fi împli­nit 20 de ani... Alain Fabien Maurice Marcel Delon s-a născut pe 8 noiembrie 1935 într-o suburbie a Parisului, Sceaux, Hauts-de-Sei­ne, însă a copilărit departe de familie. Şi asta pentru că părinţii săi, Fabien şi Édith, au divorţat pe când el avea doar patru ani, fiecare recăsătorindu-se, iar Delon alegându-se cu încă o soră şi doi fraţi vitregi. Rămas, iniţial, în grija mamei sale, de profesie farmacistă, Alain n-a fost un copil tocmai uşor de strunit, fiind încredinţat familiei unui gardian de închisoare şi apoi plasat în pensiunea ca­tolică Saint-Nicolas, din Ville d’Issy-les-Moulineaux. Indisciplinat şi rebel, a fugit de şase ori de la şcoală, fiind exmatriculat din mai multe instituţii de învăţământ, prima oară din internatul catolic de unde Édith spera să-l vadă ieşind îmbrăcat în haina de preot. Dar firea lui răzvrătită nu se potrivea nicidecum cu rigorile bisericii, iar la 14 ani Delon a renunţat definitiv la şcoală, crezând că se va des­curca cu banii obţinuţi ca mezelar-cârnăţar în măcelăria tatălui său vitreg. N-a rezistat decât câteva luni, căci, incitat de prietenii săi la fel de rebeli, a încercat să fugă în America… cu o barcă. O aventură care s-a terminat rapid cu o primă arestare – mai mult formală, ce-i drept, dar care avea să-l aducă în atenţia unui prieten al tatălui său, care l-a folosit ca actor într-un scurtmetraj intitulat Le rapt, unde interpreta un gangster mustăcios, care murea la sfârşit.

Trei ani mai târziu, când s-a înrolat în marina militară, părea că spiritul său zburdalnic se mai potolise. Mai ales că, la nici 17 ani, ajungea pe frontul din Indochina, la baza militară franceză din Saigon. Dar, ce să vezi, soldatul Alain Delon ajungea în ares­tul armatei de câteva ori: o dată pentru că a furat un jeep pentru a se distra în oraş şi a ajuns cu el în apă; a doua oară pentru că, la repatrierea în Franţa, vameşii i-au găsit un pistol în bagaje; iar a treia oară pentru că ar fi fost prins furând. Aşa se face că, în tim­pul celor patru ani de serviciu militar, a executat unsprezece luni de detenţie pentru indisciplină! Dat afară din armată într-un mod dezonorant, a ajuns din nou la Paris. Avea 21 de ani şi niciun ban în buzunar. Niciun prieten la care să poată apela. Aşa că a ajuns să lucreze ba ca vânzător de zarzavaturi, ba ca hamal în celebrele hale pariziene ori ca portar sau chelner. Norocul i l-a scos în cale pe actorul Jean Claude Brialy, la vremea aceea doar un debutant, care, din simpatie, l-a invitat să-l însoţească la Festivalul de Film de la Cannes. Şi uite cum, îmbrăcat într-un costum închiriat şi având-o la braţ pe actriţa Brigitte Auber, Delon se făcea remarcat mai ales în rândul doamnelor cochete, bogate şi cu legături în cinematografie. „Pe-atunci, mă interesau doar femeile mature. Pe fetele de vârsta mea nici nu le observam. Am fost îndrăgostit de Brigitte Auber, de Michelle Cordoue... Aveau 15 sau 20 de ani peste vârsta mea. Mi se părea, şi cred şi acum, că reprezentau esenţa feminităţii“, declara el în urmă cu şase ani la TF1. Una dintre ele era Simonne d’Allégret, soţia regizorului Yves d’Allégret, care s-a grăbit să i-l prezinte so­ţului său şi să-l recomande pentru un prim rol în filmul Quand la femme s’en mêle. „Dacă cinema-ul nu m-ar fi descoperit, astăzi, cu si­guranţă, n-aş mai fi aici. Aş fi mort. Fiindcă n-am făcut decât prostii, am fost un derbedeu!“, recunoştea el recent, în cadrul unui interviu.În 1958 a întâlnit-o pe Romy Schneider la turnarea filmului Christi­ne, al lui Pierre Gaspard-Huit. A fost un coup de foudre reciproc. El avea 23 de ani, ea 20. Nemţoaica a uitat de toate restricţiile impuse de familia sa şi s-a mutat împreună cu Alain la Paris. Era prima ei iubire. Peste un an, pe 22 martie, s-au logodit la Lourdes, înconju­raţi de jurnalişti din întreaga lume. Tineri, frumoşi şi plini de suc­ces, erau perechea cea mai en vogue din showbizul parizian. Şi, ca să vă faceţi o idee despre cât de iubiţi deveniseră, aflaţi că publicul s-a înghesuit vreme de opt luni să-i vadă jucând în piesa de teatru ’Tis Pity She’s a Hore, a lui John Ford, regizată de Luchino Visconti.

Au urmat câţiva ani frumoşi pentru Alain şi Romy, care stră­luceau tot mai mult în lumina reflectoarelor. În 1960, Delon avea şansa de-a juca, sub bagheta regizorului René Clément, în filmul Plein soleil, adaptare a romanului Domnul Ripley de Patricia Highs­mith, urmat în 1961 de Rocco şi fraţii săi, de Luchino Visconti, film ce a luat premiul Special al Juriului la Festivalul Filmului de la Ve­neţia. Apoi a fost distribuit în Les Amours célèbres, peliculă inspirată din benzile desenate ale lui Paul Gordeaux. În acelaşi an, actorul cumpăra, în Vieux Nice, restaurantul La Camargue.

1962 avea să fie un an complicat pentru Delon, care, după cro­nicile excelente obţinute pentru interpretarea din Eclipsa a lui Mi­chelangelo Antonioni, avea să se confrunte cu crizele de isterie de acasă ale lui Romy, care prinsese de veste că actriţa şi cântăreaţa germană Nico, cu care se zvonise că Alain ar fi avut o aventură, a născut un băieţel, pe Christian Aaron Boulogne Päffgen, poreclit Ari. După şase luni de gelozii şi certuri interminabile, timp în care actorul a negat paternitatea copilului, Delon o părăsea pe nemţoai­că printr-un bilet lăsat pe noptieră, în care o anunţa că pleacă în Mexic împreună cu actriţa de origine marocană Nathalie Canovas – divorţată şi ea cu un an înainte de Guy Barthélemy. Îndurerată, Romy Schneider s-a întors în ţara natală şi, la doi ani de la ruptură, şi-a refăcut viaţa alături de regizorul evreu Harry Meyen, cu care s-a căsătorit şi s-a mutat la Berlin. În mod curios, Romy şi Alain au reuşit să rămână prieteni şi au continuat să apară în filme precum Piscina (1968) şi Asasinarea lui Troţki (1972).

Între timp, Delon a jucat în Ghepardul (1963), împreună cu Burt Lancaster şi Claudia Cardinale, a luat-o de soţie pe Nathalie, pe 13 august 1964, şi a devenit tatăl lui Anthony, născut pe 30 septembrie anul următor, la Hollywood. Dar chiar dacă el şi soţia sa au avut succes şi pe ecrane, cu duetul actoricesc din Le Samouraï, faima nu le-a salvat mariajul aflat în declin. De altfel, în 1968, când Delon a cunoscut-o pe actriţa franceză Mireille Darc în timpul filmărilor la Jeff, prima peliculă a propriei case de filme, i-a cerut lui Nathalie divorţul – moment în care presa franceză l-a numit „devoratorul de femei“, asemeni „prădătorului“ jucat de el în Ghepardul. După ce relaţia lui cu Mireille Darc a iscat un imens scandal în presa din Hexagon, Alain Delon nici n-a vrut să mai audă vreodată de însură­toare. Asta deşi relaţia lui cu noua cucerire s-a întins pe o perioadă de 15 ani. Aşa că, devenind tot mai discret cu viaţa sa personală, Delon s-a dedicat casei sale de filme, ADEL, producând, după Jeff, celebrul Borsalino, unul dintre filmele franceze cu cele mai mari în­casări în acei ani, în care a jucat alături de Jean-Paul Belmondo şi Corinne Marchand.

Dar nu doar faima îl aducea pe prima pagină a ziarelor, ci şi sus­piciunea... de crimă. Căci, în timpul unor filmări în Belgrad, Delon a angajat doi bodyguarzi sârbi, al căror sfârşit tragic a fost pus pe sea­ma lui. E vorba despre Milos Milosevic şi Stefan Markovic. Pe Mi­los l-ar fi luat cu el la Hollywood şi, după ce l-a prezentat actorului Mickey Rooney, acesta ar fi avut o relaţie cu soţia lui, Barbara Ann Thomason. În 1966, cei doi amanţi au fost găsiţi morţi în baie, oficial spunându-se că Milos a ucis-o pe Barbara şi apoi s-a sinucis. Însă gurile rele au arătat înspre Delon, după ce acesta a plătit transpor­tul trupului lui neînsufleţit în Iugoslavia. Doi ani mai târziu, Stefan a fost găsit împuşcat în cap într-un tomberon din Paris. Starul a fost din nou suspectat de crimă, pe motiv că s-ar fi răzbunat fiindcă Ste­fan ar fi fost amantul fostei lui soţii, Nathalie. Dar acuzaţiile n-au putut fi niciodată dovedite.

Iar steaua lui lumina tot mai puternic pe marele ecran, alături de parteneri ca Bourvil şi Yves Montand (Le cercle rouge), Lino Ven­tura (Fantasia chez les ploucs), Charles Bronson şi Ursula Andress (Soleil rouge), Richard Burton (Asasinarea lui Troţki), Richard Crenna şi Catherine Deneuve (Un flic), Annie Girardot (Traitement de choc), Burt Lancaster (Scorpio) şi, evident, iubita sa, Mireille Darc. Şi asta în doar patru ani! În 1973, cântăreaţa Dalida şi l-a dorit alături de ea pe scenă, pentru a cânta împreună Paroles, paroles, o melodie care a devenit hit în Franţa, Japonia şi Canada. Apoi, a făcut cuplu cu Jean Gabin în Deux hommes dans la ville, cu Jeanne Moreau în La race des seigneurs şi a făcut continuarea Borsalino & Co. A fost Zorro, Ţiganul şi Mr. Klein. Dar cel mai bine îi stătea în haina de poliţist (Un flic, Pour la peau d’un flic, Parole de flic, Ne réveillez pas un flic qui dort). Cu toate acestea, primul premiu important a venit abia în 1984, când a primit César-ul pentru prestaţia din Notre histoire. Un moment în care Delon, stabilit în Elveţia, la Chêne-Bougeries, trăia deja de trei ani o nouă poveste de iubire, alături de manechinul olandez Rosalie van Breemen, pe care o cunoscuse în timpul filmărilor la videoclipul Comme au cinéma, pe vremea când ea avea 21 de ani, iar el 57. O relaţie din care au rezultat alţi doi copii: Anouschka (25) şi Alain-Fabien (21).

Înainte de-a anunţa că-şi încheie cariera artistică, a acceptat să apară în filmul lui Bertrand Blier, Les acteurs (2000), un omagiu adus actorilor Jean Gabin, Lino Ventura, Bourvil, Yves Montand, Jean-Paul Belmondo şi Gérard Depardieu. Dar Delon n-a putut sta departe de lumina reflectoarelor, aşa că a revenit în televiziune, în serialul Frank Riva şi în adaptarea romanului lui Kessel, Le lion.

Din păcate, însă, ajunsese tot mai puţin exploatat artistic şi fo­losit mai mult ca subiect de scandal. Căci, în 2001, Ari (presupusul lui copil cu cântăreaţa germană Nico), devenit între timp fotograf, revenea în atenţia publică, cu un album de amintiri, L’amour n’oublie jamais, în care afirma că este fiul ascuns şi nerecunoscut al lui Alain Delon. Apoi, după despărţirea de Rosalie van Breemen, în octom­brie 2002, a început lupta crâncenă din tribunale pentru obţinerea custodiei celor doi copii ai lor, Anouchka şi Alain-Fabien. Iar Ghe­pardul avea să-şi arate colţii cu toată furia, nevrând niciun moment ca minorii lui să fie crescuţi departe de Elveţia lui dragă, care-l ad­optase cu mândrie ca cetăţean al său. „Când erau mici, copiii mei stăteau cu mama lor, pentru că eu eram plecat în turnee. Acum, mi se pare normal să stea şi cu mine“, spunea Delon în timpul lungilor sale bătălii juridice cu fosta lui parteneră de viaţă, care i-a dus pe copii în Olanda şi i-a făcut să treacă prin emoţiile a două mariaje ale sale, cu afaceristul Alain Afflelou (2002-2008) şi cu milionarul Roberto Agostinelli (2010-2012), ambele sortite eşecului. Într-un astfel de climat familial nesigur şi având bani pe mână să-şi satis- facă orice capriciu, urmaşii lui Delon au testat deja toate plăcerile nelipsite de la party-urile copiilor de bani gata, Alain-Fabien ajun­gând, la numai 16 ani, dependent de droguri şi clientul unei clinici de dezintoxicare din Amsterdam. Moment în care Alain a interve­nit pentru ca băiatul său să fie tratat la domiciliu, la reşedinţa lui din regiunea Loiret.

Numai că Delon n-avea de gând să-l ţină lângă el numai pe peri­oada recuperării, cerând unui tribunal parizian să i-l încredinţeze legal. Rosalie l-a contracarat în instanţă, spunând că nu l-a lăsat pe Alain Fabien să-şi continue studiile la un liceu prestigios din Elveţia, ales de ea. Şi nici pe ea n-a lăsat-o să-l trimită la o şcoală din Aspen, Colorado, care funcţiona totodată ca un centru de reabilitare. Actorul s-a apărat spunând că i-a fost teamă că băiatul ar fi revenit la vechile obiceiuri, dacă ar fi continuat să aibă acelaşi anturaj. Şi nici n-a vrut să audă de „expulzarea“ lui în America, unde puştiul ar fi fost şi mai greu de controlat. În schimb, de îndată ce-a obţinut custodia, Delon a găsit o soluţie de compromis: şi-a folosit toată influenţa pentru a-l înscrie la internatul Le Rosey, tot în Elveţia, vestit pentru regulile lui stricte de învăţământ. „Vreau să stea departe de Paris, care numai bine nu-i poate face. Sunt prea multe tentaţii, poate fi distras de când iese pe uşa liceului! Elveţia e aproape de noi, e uşor de ajuns până acolo şi e plină de şcoli bune, cele mai bune din lume!“, a declarat el pentru publicaţia franceză Paris Match. Dar bucuria de-a fi reuşit să-l plaseze într-un institut de renume a fost umbrită de faptul că influ­enţa lui, ca personaj de primă mână al Franţei, nu mai e la fel de mare ca în trecut. „Numele nu mi-a ajutat cu nimic în această chestiune, Alain Delon a fost uitat. Iar răspunsul a venit atât de greu, încât am decis să-l mut la o altă şcoală, în apropiere de Lausanne“.

Juniorul, însă, a ridicat probleme în continuare. El a cauzat o noua ceartă între părinţii săi atunci când, în timpul unei petreceri pe care a organizat-o la reşedinţa tatălui său din Elveţia, o adoles­centă de 16 ani a fost rănită cu un pistol din colecţia actorului. Iar actorul a fost nevoit să-l apere public, după ce acesta şi un alt tânăr de 14 ani au fost audiaţi de un judecător şi inculpaţi pentru vătă­mare corporală din culpă. „Nu fiul meu a tras! Mi-a trădat dragostea şi încrederea organizând, când eu eram plecat, o petrecere la mine acasă cu prietenii lui. Şi iată cum am primit un telefon de la poliţie. Sunt foarte mâhnit“, declara el pentru Le Matin. „Fiii mei se cred la cinema! Anthony a stat, la un moment dat, trei luni la închisoare!“, spunea starul, plin de amărăciune.

Iar acesta n-avea să fie cel mai trist episod din relaţia lui cu co­piii. Într-un interviu acordat revistei

, mezinul îl acuza că a fost foarte violent cu Rosalie van Breemen. „Mama a cunoscut violenţa din partea tatălui meu, i-a rupt opt coaste şi nasul de două ori, dar o merita“, declara Alain Fabien când abia împlinise 18 ani. „Eu şi fratele meu, Anthony, ştim până unde poate să meargă cru­zimea tatălui nostru. Pe mine nu m-a bătut. Dar ţipa, mă trăgea de păr, arunca farfurii sau spărgea geamuri. Părinţii mei au fost cei mai mari duşmani pentru mine. Acum sunt major şi încerc să-mi găsesc un drum departe de ei“, afirma el pentru

. De cea­laltă parte, în ciuda prejudiciului de imagine adus, Alain Delon a pus spusele lui pe seama faptului că l-a lăsat fără resurse financi­are şi că l-a ţinut din scurt, pentru a nu mai consuma stupefiante. Iar, ca dovadă că avea dreptate, mezinul s-a întors spre el, ca un fiu rătăcitor, declarând doi ani mai târziu: „Am făcut tot felul de prostii de care nu sunt deloc mândru, dar aşa învăţăm. A trebuit să trec prin astfel de experienţe, ca să ştiu cum să mă feresc acum de ele“. Erau vorbele unui tânăr care nu mai avea crize de identitate, nu mai privea în urmă cu mânie şi nici nu se mai refugia în dro­guri. „Am fost naiv. Acum, că totul a trecut, mi-ar plăcea să petrec mai mult timp cu tata“, mărturisea el într-un interviu pentru

. Iar pocăinţa lui venea odată cu debutul în cinematografie, în 2013, cu un rol în pelicula

, ale cărei capete de afiş erau Eric Cantona şi Béatrice Dalle. O performanţă de care Alain Fabien e tare mândru, de vreme ce a luat castingul independent de filiaţia sa celebră. „Am vrut să fac acest prim pas singur. Era impor­tant pentru mine să reuşesc asta. Iar iubita mea, Léa, a avut un rol esenţial şi m-a susţinut în cele mai negre clipe“, spunea el pentru aceeaşi publicaţie. „Sunt mândru că i-am putut demonstra că pot re­uşi fără ajutorul nimănui, dar trebuie să recunosc că, având-o lângă mine pe Léa, asta mi-a dat forţă. Acum, că am demonstrat ce-aveam de demonstrat, pot accepta şi mâna întinsă de tatăl meu“, afirma el acum cu siguranţa celui care şi-a regăsit echilibrul într-o frumoa­să poveste de dragoste. Căci dacă nici banii, nici şcolile particulare, nici internarea în clinicile de specialitate n-au reuşit să-l readucă pe drumul cel bun, iubirea a făcut-o simplu şi firesc.

Din păcate, un alt episod violent avea să-l aibă în centru pe fiul cel mare, Anthony, chiar anul acesta. În luna mai, el a fost cercetat de poliţia pariziană, după ce „l-a pălmuit şi i-a tras un pumn în zona cefei“ lui Tahir Bhatti, directorul general al unei companii speciali­zate în confecţii, în hotelul Costes din Paris. La originea altercaţiei s-ar fi aflat suma de 35.000 de euro, împrumutată de Anthony de la Tahir, care a solicitat achitarea datoriei. Un incident care pe Delon l-a făcut să-şi amintească de propria-i tinereţe şi să regrete profund că Anthony l-a copiat atât de bine. Căci şi fiul său a devenit, pe ne­simţite, un colecţionar de femei, un amator de aventuri, care la 17 ani a trântit uşa casei, transformându-se într-un dur, aşa cum îşi văzuse tatăl în atâtea filme. Noroc, însă, că toate aceste porniri se domolesc cu vârsta. „Anthony mă face să mă gândesc la mine… La vârsta lui, fiul meu e căutat de cei mai buni regizori moderni. Pe platou sau pe scenă, Anthony este ca mine: aceeaşi carismă, aceeaşi determinare“. La care noi am adăuga o altă asemănare, nicidecum fericită: Anthony a lăsat în urmă un copil, pe Alyson Le Borges, născută în urma aventurii lui cu o dansatoare de la Crazy Horse, Marie-Hélène Le Borges, şi recunoscută abia acum patru ani, când tânăra avea deja 25 de ani!

Cea mai firească relaţie pe care o are Alain Delon este cea cu fii­ca Anouchka, la rândul ei actriţă în plină afirmare, care a moştenit frumuseţea mamei sale şi privirea pătrunzătoare a tatălui. La 13 ani s-a lansat, alături de Alain şi de Ornella Muti, în filmul de televizi­une Le Lion. Şi, deşi au jucat împreună şi pe scena de la Theatre des Bouffes Parisiens, în piesa O zi obişnuită, Anouchka a făcut un pact cu tatăl ei: în teatru, sunt doar doi actori care lucrează împreună şi nimic mai mult. „Tata este pentru mine un mit. A fi actriţă este visul vieţii mele şi a debuta alături de Alain Delon este o şansă extraordi­nară“, declara ea în 2011, când îşi făcea debutul pe covorul roşu de la Cannes. „De la mama mea am prins gustul modei şi al bijuteriilor, ea a fost cea care m-a învăţat ca, dacă voi urma profesia de actor, să nu citesc niciodată cronicile. Iar de la tatăl meu, în afara artei de a recita, am prins gustul călătoriilor şi al mâncărurilor rafinate, el fiind un gourmet.“

, aşa cum obişnuia s-o facă în urmă cu şase ani, când juca la Teatrul Madelaine în

, alături de Anouk Aimée. Dar nu, Alain nu mai iese din casă şi, de aproape un an, de la ziua lui Anthony din octombrie 2014, când s-a produs marea împăcare între el şi fiul său cel mare, după ani de orgolii şi resentimente, s-a autoizolat. Şi asta pentru că problemele cardiace şi cele de coloană, din cauza cărora a ajuns de mai multe ori la urgenţă, dar şi pe masa de operaţii, îl epuizează. Iar singurăta­tea, la aproape 80 de ani, e şi mai greu de dus. „Nu mai am prieteni care să-mi fie alături“, spune actorul. „Copiii mei au crescut şi au în­ceput să-şi trăiască propria lor viaţă, prietenii mei au murit cu toţii. Am rămas cu câţiva apropiaţi, dar nu din lumea cinema-ului. Ce să fac? Pentru mine, viaţa înseamnă trecut. Am fost cel mai fericit din­tre oameni... Vreau să spun, profesional. În plan sentimental, însă, am pierdut întotdeauna. Nu cred că a existat o femeie care să mă iubească pe mine şi nu pe starul Delon“, se destăinuia el anul trecut pentru

. „Mă gândesc deseori la sinucidere. E doar un joc de copii, îmi şi imaginez scena. Dar dintr-un singur motiv m-aş sinucide: în cazul unei boli ireversibile, care degradează organismul şi fizic, şi psihic. Atunci n-aş aştepta finalul, nu L-aş lăsa pe Dumne­zeu să decidă ziua în care o să mor. În rest, sinuciderea m-ar face de râsul proştilor şi de plânsul copiilor mei!“. Dar tot el continuă: „Am pregătit totul pentru moarte. Am ales un loc pe proprietatea mea, unde să fiu înmormântat, am construit chiar o capelă cu un drum public pentru cei ce vor dori să vină să se reculeagă la mormântul meu...“.

foto: guliver/getty images/rex features/splash news, Photoland/corbis images, FACEBOOK