Pantofii creaţi de Ivanka Trump se vând şi în România. Vezi cum arată şi cât costă!

Actualizat:

Cea mai puternică şi mai stylish fiică de preşedinte îşi vinde pantofii şi în România şi, surprinzător, sunt la reducere.

După ce a defilat pentru case de modă cunoscute, Ivanka Trump s-a apucat de afaceri. Prima linie de haine şi de accesorii lansată de ea a ajuns la cifra de afaceri de 100 de milioane de dolari, dar se pare că a dat lovitura şi cu o colecţie de pantofi. Creaţiile americancei se găsesc şi pe site-urile de modă din România, iar cea mai ieftină pereche costă puţin peste 200 de lei, asta la reducere.

Se pare că fiica cea mare a lui Trump chiar se princepe să facă bani şi, în loc să gândească o colecţie de încălţăminte exclusivistă, aşa cum ne-am fi aşteptat,  a mers pe o nişă mult mai mare, femeile cu un buget mediu. Aşa că, oricine îşi poate permite o pereche de pantofi, mai ales în perioada reducerilor. Colecţia este controversată pentru că, în momentul lansării, Ivanka a fost acuzată că s-a inspirat din colecţiile marilor designeri.

Fiica lui Trump a luat ce-i mai bun de la părinţii săi - pasiunea pentru modă a moştenit-o de la mama sa, Ivana, pe când simţul pentru afaceri profitabile de la Donald. Pe 11 ianuarie Ivanka a anunţat că se retrage din conducerea afacerilor familiei, cât şi din compania ce deţine liniile vestimentare şi de accesorii pentru că îşi doreşte să devină consilier prezidenţial.

Foto: Getty Images

Mai multe pentru tine...