Paris Jackson, schimbată total de la internare

22 august 2013   News

Fiica lui Michael Jackson arată cu totul altfel faţă de cum o ştiam acum două luni şi jumătate, când faţa ei tristă şi gândurile negative o acaparaseră. Acum, tânăra de 15 ani afişează zâmbete sincere şi un look total nou, cu părul mai lung şi vopsit într-o nuanţă deschisă de roşcat, semn că negrul nu mai este nuanţa sa preferată.

Fiica lui Michael Jackson arată cu totul altfel faţă de cum o ştiam acum două luni şi jumătate, când faţa ei tristă şi gândurile negative o acaparaseră. Acum, tânăra de 15 ani afişează zâmbete sincere şi un look total nou, cu părul mai lung şi vopsit într-o nuanţă de roşcat, semn că negrul nu mai este nuanţa sa preferată.

Au trecut 77 de zile de la depresia care a convins-o să încerce să-şi ia viaţa şi care, astfel, a trimis-o departe de lume, într-un internat luxos din Utah în care petrece timpul din iulie, sub pseudonimul Frankie. Cei de la publicaţia RadarOnline au reuşit să o surprindă în fotografii exclusive şi din fericire, au găsit-o pe Paris într-o stare veselă, comunicativă şi sănătoasă, semn că întoarcerea ei va fi una pe măsura aşteptărilor.

Captură foto: RadarOnline.com

Vezi mai multe poze cu noua Paris aici

Mai multe