Parteneri de sex. Cu cine au avut vedetele aventuri de-o noapte?

19 aprilie 2017   News

Se laudă cu relaţiile amoroase de durată, însă celebrităţile nu refuză nici distracţii de scurtă durată atunci când simt o atracţie nebună faţă de alte persoane. Iată cine cu cine s-a cuplat în showbiz-ul american timp de numai... câteva ore!

Lindsay Lohan & Zac Efron

Când a devenit publică o listă de bărbaţi cu care s-a culcat actriţa, făcută chiar de Lindsay, au ieşit la iveală nişte nume cunoscute din showbiz-ul american. James Franco, Justin Timberlake, Evan Peters şi Zac Efron s-au numărat printre partenerii de sex ai lui Lohan, cel puţin aşa era scris pe lista cu pricina. Când a fost întrebat Zac dacă s-a cuplat vreodată cu Lindsay, chit că a fost numai pentru câteva ore, acesta nici nu a negat, nici nu a confirmat, însă reacţia lui, de om vinovat până-n măduva oaselor, a spus totul.

Ashton Kutcher & Rihanna

În 2012, se pare că RiRi a ciocănit la uşa casei lui Ashton, într-o seară, făcându-i acestuia o vizită… specială. Paparazzi au fost pe fază şi au fotografiat SUV-ul cântăreţei în faţa vilei actorului, care a rămas acolo toată noaptea. Bineînţeles că aventura nu a fost confirmată de niciunul dintre ei, dar faptul că starul serialului Doi bărbaţi şi jumătate obişnuia să calce strâmb şi-n alte dăţi în timpul mariajului cu Demi Moore, nu este exclus ca întâlnirea pe care a avut-o atunci cu Rihanna să nu fi avut loc din considerente… profesionale.

Madonna & Tupac Shakur

Regina Pop nu ascunde nimic fanilor ei, oricât de scandalos ar fi (sau mai ales dacă e scandalos!), aşadar ea a recunoscut că a avut o idilă de scurtă durată cu regretatul rapper. Până şi actriţa Rosie Perez a confirmat spusele lui Madge, ea fiind cea care le-a făcut cunoştinţă celor două staruri cu ocazia prezenţei lor la o ceremonie de decernare a unor premii muzicale. “La acea vreme, mă întâlneam cu Tupac Shakur…”, a spus diva în anii ’90, când a fost invitată în emisiunea lui David Letterman.

Natalie Portman & Moby

Muzicianul a vorbit despre avantajele de a fi tocilar, pentru că datorită acestui lucru a fost în stare să cucerească o femeie frumoasă ca Natalie Portman. Mai mult, el a glumit că aventura de-o noapte pe care a avut-o cu celebra actriţă i-a făcut geloşi pe toţi tocilarii din întreaga lume. Ce gentleman!

Taylor Swift & John Mayer

Nu e nicio surpriză pentru nimeni că frumoasa cântăreaţă a avut şi relaţii de scurtă durată cu anumiţi bărbaţi, nu numai iubiri de lungă durată. Şi nici ea nu a negat acest lucru, scriind versurile melodiei Speak Now cât a putut ea de grăitoare. Cântecul este, de fapt, o scrisoare adresată fostului ei iubit, care a presupus toată lumea că a fost nimeni altul decât cuceritorul în serie John Mayer. Mesajul scris pe partitură de blondină este că Swift a fost folosită pentru sex, după care individul a dispărut a doua zi dimineaţa. Auci!

Mario Lopez & Britney Spears

După ce a făcut publice nişte detalii HOT, dar evazive, vedeta serialului Saved By the Bell a dat de bănuit că ar fi petrecut o noapte între aşternuturi cu Prinţesa Pop. În autobiografia sa, Just Between Us, Lopez povesteşte cum s-a cuplat el cu un "mega pop star" în Vegas. După ce câteva tabloide americane au investigat problema, adevărul a ieşit la iveală – era vorba de nimeni alta decât Britney Spears!

Mai multe