Partenerul de scenă al Stelei Popescu, actorul Alexandru Arşinel, în hohote de plâns la aflarea veştii

23 noiembrie 2017   News

Printre cei mai afectaţi de dispariţia timpurie a actriţei Stela Popescu este de departe fostul ei coleg de scenă, actorul Alexandru Arşinel (78). Vestea l-a cutremurat pe celebrul actor, lăsându-l fără grai şi-n hohote de plâns.

”Acum mă duc la ea acasă. Nu ştiu ce se întâmplă. M-a sunat acum cinci minute Ursu Adrian (n.r. jurnalist român). Vai de mine!”, a replicat Alexandru Arşinel, plângând în hohote.

Amintim că Alexandru Arşinel şi Stela Popescu au jucat împreună în sute de emisiuni de divertisment la radio şi la toate posturile de televiziune, pe scenele din ţară şi din străinătate, dar şi-n nenumărate producţii cinematografice şi seriale TV.

”Relaţia” lor scenică era atât de credibilă, încât mulţi au crezut că cei doi mari actori ai României erau căsătoriţi în viaţa reală. “E firească tentaţia publicului sa tragă astfel de concluzii atunci când ai o parteneră atât de frumoasă şi talentată. Spun că e soţia ta sau alte gânduri năstruşnice. Avem o relaţie de camaraderie, strict profesională. Ea a fost casătorită cu un om minunat, Puiu Maximilian, cel care a oferit osânza cuplului nostru pe scenă. Eu sunt insurat de 44 de ani, cu o doamnă minunată, care mi-a daruit doi copii”, spunea Arşinel despre partenera lui de scenă.

Aceeaşi dragoste i-o purta şi Stela Popescu marelui actor, declarând despre acesta că este cel mai bun prieten al ei: Evident că într-o colaborare cât o viaţă de om mai apar şi certuri şi tensiuni, dar momentele în care am râs împreună cu lacrimi sau în care ne-am sprijinit reciproc sunt infinit mai multe. In fond, asta inseamna prietenia", spunea Stela Popescu.

foto: arhivă

Mai multe