Patrizia Paglieri s-a lăsat pe mâna medicului estetician. La ce schimbări a recurs: "Nu vreau să arăt de 20 de ani"
Patrizia Paglieri a apelat la medical estetician pentru câteva îmbunătăţiri. Cu toate astea, vedeta recunoaşte că şi-ar pune implant mamar, dar se teme.
„Mi-am făcut recent injecţii cu acid hialuronic şi botox, pe care-l fac la şapte luni. În ceea ce priveşte intervenţiile chirurgicale estetice, acolo zic pas. Mor de frică! Acesta este motivul pentru care nu mi-am făcut implant mamar. Mi-ar fi plăcut, dar numai gândul că mă taie şi că mă doare mă înspăimântă” , a declarat Patrizia pentru Cancan.
„Pentru mine nu e aşa important aspectul fizic. Contează doar aşa cum contează pentru orice femeie, dar eu şi dacă n-am sânii perfecţi nu-mi afectează meseria, nici relaţia cu partenerul. Îmi convine şi aşa, îmi pun un sutien mai bun şi am rezolvat problema! Nici faptul că sunt în lumina reflectoarelor nu m-a impulsionat să merg în zona asta, pentru că nu mă dezbrac şi nu fac show culinar în costum de baie.
Singurele lucruri la care sunt atentă sunt următoarele: să nu mă îngraş şi puţin la faţă să-mi fac nişte injecţii. Sunt foarte bine cu mine, am şi o vârstă şi nu vreau să arăt de 20 de ani”.