Paula Chirilă, primele declaraţii după ce a fost luată cu ambulanţa din platoul "Xtra Night Show". Ce probleme de sănătate are

21 ianuarie 2021   News

S-a aflat cu ce probleme de sănătate se confruntă Paula Chirilă! Actriţa a acuzat stări de rău în timpul emisiunii de la Antena Stars şi a fost preluată cu ambulanţa. Iată cum se simte acum!

În ediţia din 19 ianuarie a emisiunii "Xtra Night Show" difuzată acum la "Antena Stars", Paula Chirilă a acuzat chiar de la început câteva stări de rău. Cu toate acestea, actriţa care acum e şi prezentatoare a continuat emisiunea cu zâmbetul pe buze, deşi nu se simţea bine. Dan Capatos, colegul şi prietenul ei, a remarcat că starea ei nu era deloc una bună.

Paula Chirilă a afirmat că are ceva probleme digestive care, se pare, s-au acutizat, fiind nevoie de intervenţia imediată a unui echipaj medical specializat. A fost chemată o ambulanţă în direct

A fost supusă mai multor investigaţii, iar medicii de la spitalul Elias au descoperit! Actriţa a fost diagnosticată cu un început de ulcer, făcut din cauza stresului.

“Am stat numai pe ceai toată ziua. Am luat în ultima vreme nişte antiinflamatoare pentru coloană, căci am hernie de disc. De la antiinflamatoare, mi s-a distrus stomacul. Am un început de ulcer. M-au dus cu căruciorul la radiologie şi eu eram cu perfuzia într-o mână şi cu telefonul în cealaltă”, a povestit actriţa, care va trebui să urmeze tratament.

Paula Chirilă e acum prezentatoare la Antena Stars

Noul sezon al emisiunii lui Dan Capatos a început cu schimbări. Show-ul nu mai este difuzat pe Antena 1, ci pe Antena Stars, şi o nouă prezentatoare a apărut: Paula Chirilă.

"Dragilor, am o veste pentru voi! Ştiţi cum e în televiziune, nu totul poate fi dezvăluit aşa uşor... De astăzi fac parte din echipa Xtra Night Show cu Dan Capatos şi Cătălin Bordea! Ce colegi mişto am, nu-i aşa? Staţi cu ochii pe noi în fiecare seară de la 22.30, că nici nu ştiţi ce pierdeţi! 😉 Pfoaiiii, uite poză cu Bordea n-am, dar o să fac!"

Foto: Facebook

Mai multe