Paula Seling, prima reacție după ce s-a speculat că a divorțat

28 octombrie 2022   News

Paula Seling și Radu Bucura au fost parteneri în iubire și afaceri timp de 17 ani.

Potrivit unui interviu Click!, cei doi și-au despărțit drumurile profesionale și e posibil să nu mai formeze un cuplu, fapt care nu a fost însă confirmat de niciuna din părți.

Paula Seling are activitate în online, nedorind însă să facă referiri la statutul său amoros. Cântăreața a transmis mai multe mesaje fanilor prin intermediul rețelelor de socializare, preferând să se concentreze pe aspectul profesional al vieții ei și promovând concertele pe care le are în următoarea perioadă. De asemenea, le transmite urmăritorilor gânduri bune și îi ține la curent cu activitățile sale. Nimic însă, nicio aluzie la ce s-a scris în presă. De parcă subiectul ar fi inexistent.

„După o zi de repetiții, întâlniri și o grămadă de planuri, o binemeritată baie fierbinte e tot ce îmi doresc! O seară minunată, tuturor!

Nu uitați, 3 Noiembrie Palatul Național „Nicolae Sulac” Chișinău, concert aniversar 25 de ani de carieră!

Noapte frumoasă, caldă, înstelată! Vă iubesc!”, a scris Paula Seling pe contul ei de Instagram.

Paula Seling se află în Chișinău unde va avea loc concertul special care marchează cei 25 de ani de carieră, urmând a avea invitați speciali precum Monica Anghel sau Marcel Pavel.

„Gânduri, pregătiri, nerăbdare și imensă recunoștință. Vă aștept cu drag”., a mai scris Paula Seling.

Într-un interviu acordat recent publicației Click, noul responsabil cu activitatea pe care o are Paula Seling, ar fi confirmat și faptul că aceasta a divorțat de Radu Bucura.

Noul manager al Paulei Seling: „Bună ziua. Radu nu se mai ocupă de activitatea profesională a Paulei Seling”

Reporter: „Dar cine se ocupă, dvs. sunteți noul manager?”

Noul manager al Paulei Seling: „Da, eu mă ocup acum”

Reporter: „Cum vă numiți?„

Noul manager al Paulei Seling: „Cristian Stan”

Reporter: „Practic, de la divorț, Radu nu se mai ocupă de Paula Seling, corect?”

Noul manager al Paulei Seling: „Da, este adevărat, corect”, a fost conversația pe care noul manager al artistei a avut-o cu unul dintre reporterii de la Click.

Tot pentru aceeași publicație, Radu Bucura a confirmat faptul că nu mai colaborează cu Paula Seling, dar nu a dorit să facă niciun fel de comentariu cu privire la relația personală pe care o are în acest moment cu artista.

„Da, este adevărat, nu mă mai ocup de activitatea Paulei, Cristi Stan se ocupă de concerte și tot ce este nevoie. Găsiți numărul lui pe site, puteți să sunați acolo să aflați tot ce aveți nevoie cu privire la activitatea profesională a Paulei. În rest, nu sunt interesat să comentez alte detalii, nu o să discut viața personală, detaliile din viața privată rămân private”, a mărturisit Radu Bucura.

Foto: Facebook

Mai multe