Pharell Williams este din nou tată. Soţia sa a născut tripleţi.

31 ianuarie 2017   News

Pharrell Williams şi Helen Lasichanh sunt, de la începutul anului, proaspeţi părinţi de tripleţi. 

Când l-am văzut pe Pharell Williams defilând pentru Chanel la Paris în decembrie, am fi putut jura că ceva se întâmplă cu el pentru că arăta magnific. Acum, ne putem explica starea de bine a artistului- soţia lui, Helen Lasichanh, era însărcinată nu cu unul, nu cu doi, ci cu trei copii. Ea a născut tripleţi la începutul anului, însă vestea a fost dată publicităţii tocmai acum.

Reprezentanţii artistului au refuzat să spună numele sau sexul bebeluşilor, dar au confirmat faptul că mama şi copiii sunt sănătoşi şi fericiţi. Odată cu naşterea celor trei copii, familia lui Pharell s-a mărit la 6 membrii, el şi Helen mai au un băiat de 8 ani, Rocket.

Anul 2016 a fost plin pentru Pharrell. Dupa ce a defilat pentru Chanel în decembrie, a fost anunţat că va fi prima vedetă de sex masculin prezentă într-o campanie de genţi Chanel. Williams a fost prezent şi la Golden Globes şi SAG Awards şi este nomializat la Premiile Academiei la categoria Cel mai bun film pentru "Hidden Figures", fiind unul dintre producătorii peliculei. Filmul a câştigat şi un premiu la SAG Award şi rămâne de văzut dacă 2017 îi va aduce cântăreţului, pe lângă cei trei nou-născuţi, şi un Oscar.

Foto: Instagram

Mai multe