Portretul unei iubiri obsesive - Frida Kahlo & Diego Rivera
Cuplu atipic. „Elefantul“ şi „Porumbiţa“ erau cât se putea de diferiţi, însă atracţia dintre ei a făcut imposibilă despărţirea lor definitivă. „Am suferit două accidente grave în viaţa mea. Unul, când o maşină m-a călcat şi altul a fost… Diego Rivera“, spunea artista care şi-a alinat durerea fizică cu ajutorul picturii, dar şi-a intensificat-o pe cea sufletească acceptând infidelităţile celui mai reprezentativ pictor mexican din secolul trecut.
Casa Albastră – muzeul care găzduieşte parte dintre picturile faimosului cuplu de artişti Diego Rivera şi Frida Kahlo, dar şi dovezile concrete ale iubirii care i-a unit – este locul în care s-a născut, a trăit şi a murit pictoriţa mexicană. Printre cârjele Fridei şi medicamentele care-i mai domoleau suferinţa fizică (ce a fost cauzată de accidentul auto pe care l-a suferit la 18 ani şi care a schilodit-o pe viaţă), se zăresc şi câţiva fluturi prinşi de tăblia patului pentru a-i însenina zilele petrecute imobilizată după amputarea piciorului drept, rochiile ei colorate şi corsetele din piele care-i susţineau coloana zdrobită în urma impactului aproape fatal cu un autobuz. Încăperile deschise acum publicului larg amintesc de tradiţiile mexicane atât de dragi regretatei proprietare, dar şi de o poveste de dragoste care poate fi comparată cu tragediile shakespeariene, inspirând generaţii întregi de pictori, scriitori, muzicieni.
„Elefantul“ şi „Porumbiţa“, cum erau cunoscuţi cei doi pictori pe timpul vieţii lor, s-au întâlnit la trei ani după primul ei accident, cel care de-abia o lăsase în viaţă. Cu pelvisul şi coloana vertebrală fracturate, Kahlo a necesitat o perioadă intensă şi îndelungă de recuperare, însă, în ciuda chinurilor îndurate, n-a renunţat la unicul său refugiu, pictura. Pasionată de artă, Frida l-a urmărit, în deplină admiraţie, pe Rivera – un pictor deja renumit la acea vreme, care-şi făcuse mâna cu Pablo Picasso şi Paul Cézanne – în timp ce realiza una dintre capodoperele sale, La Creación, în incinta şcolii ei. Ea avea pe-atunci 15 de ani, iar el – nu mai puţin de 36. Ea etala o statură firavă, mignonă şi spera la un viitor de artistă şi mamă împlinită, pe când el era impozant şi voluminos, trecut binişor prin viaţă (având la activ două mariaje şi doi copii). Diferenţele dintre ei erau evidente, dar parcă cu atât mai mult atracţia pe care o simţeau unul pentru altul nu putea fi ignorată. Pictoriţa în devenire a făcut primul pas şi i-a cerut artistului consacrat părerea despre schiţele ei.
De-a lungul întregii lor relaţii, de altfel, cei doi s-au influenţat reciproc în artă şi s-au sprijinit profesional. El a fost cel care a încurajat-o pe ea să exploreze elementele indigene ale culturii lor,lucru apreciat de critici mai ales după moartea prematură a Fridei (care a avut loc la 47 de ani, după chinuri fizice aproape insuportabile). De fapt, cu excepţia unui singur tablou al ei, care a fost expus la Luvru, în 1939, (devenind astfel prima femeie latino care a reuşit asemenea realizare), întreaga operă a Fridei a rămas necunoscută pe durata vieţii ei şi chiar decenii bune după trecerea sa în nefiinţă.
Autoportret Frida Kahlo
La şapte ani de la prima lor întâlnire din 1922, cei doi artişti s-au căsătorit. Iar ceea ce a urmat a fost un sfert de secol de pasiune pură, dezamăgiri repetate, dispute aprige, infidelităţi de ambele părţi, dar şi un devotament neînţeles. „Diego nu e soţul nimănui şi nici nu va putea fi vreodată, dar este un companion extraordinar“, explica Frida relaţiile extraconjugale ale partenerului său. „Îl las să se joace de-a mariajul cu alte femei“, se resemna ea. Paharul Fridei s-a umplut abia în momentul
în care a descoperit aventura Don Juan-ul mexican cu Christina, sora ei mai mică.
Vădit afectată, „Eroina durerii“ – cum a fost denumită Kahlo din cauza destinului ei dramatic – a început să-şi caute consolarea în braţele altor bărbaţi şi chiar şi femei. Şi, dacă idilele lesbiene cu dansatoarea Josephine Baker şi pictoriţa Georgia O’Keefe mai erau trecute cu vederea de Rivera, aventurile ei cu bărbaţi îl scoteau din minţi pe temperamentalul artist, care isca astfel noi şi noi certuri. „Cu cât iubesc mai mult o femeie, cu atât o rănesc mai mult“, a explicat ulterior pictorul. Chiar şi aşa, într-un mediu domestic aproape ostil, Kahlo nu-şi dorea desprinderea de cel care-i aducea atâta suferinţă. Iubirea ei pentru el, devenită curată obsesie, era mai presus de disputele lor furtunoase şi împăcările temporare.
Frescă semnată de Rivera - el apare ca băiat, iar Kahlo ca tânără femeie.
Convinsă că-l are alături pe bărbatul vieţii ei, Frida şi-a dorit să-i ofere acestuia un copil, însă complicaţiile medicale nu i-au permis să cunoască niciodată maternitatea. În anii ’30, artista a pierdut câteva sarcini, ceea ce i-a adâncit şi mai mult mâhnirea. Din nou, pictura a fost singura ei terapie. Diego i-a fost alături în cele mai întunecate momente, dar nici măcar devotamentul său n-o puteau abate pe „Eroina durerii“ de la destinul care i-a fost menit.
Pe măsură ce treceau anii, starea sănătăţii ei nici vorbă să se îmbunătăţească. Şi acesta trebuie să fi fost şi motivul pentru care Rivera a insistat să se recăsătorească cu Frida în 1940, la numai câteva luni după ce fusese pronunţată încheierea primului lor mariaj. Kahlo avea nevoie de ajutor pentru a se putea deplasa prin casă, pentru a continua viaţa aşa cum era ea. Iar iubitul ei soţ n-a părăsit marginea patului în care era ţintuită cea despre care se spune că a trăit murind. În 1954 cei doi iubiţi şi-au luat „Adio!“, în urma unui embolism pulmonar suferit de ea (sau a unei supradoze de analgezice, dacă e să dăm crezare zvonurilor). „13 iulie 1954 a fost cea mai tragică zi din viaţa mea. Am pierdut-o pe Frida pentru totdeauna. Mi-am dat seama prea târziu că cea mai frumoasă perioadă din viaţa mea a fost cea petrecută iubind-o pe Frida“, avea să scrie Rivera în autobiografia sa ani mai târziu.
Diego a plâns pierderea jumătăţii sale un an întreg, după care şi-a găsit o nouă soţie. Totuşi, ultima lui dorinţă – înainte de propriul deces, în 1958 – a fost să-i fie amestecată cenuşa cu cea a Fridei. „Îţi las portretul meu, ca să te bucuri de prezenţa mea în toate zilele şi nopţile în care nu sunt cu tine“, i-a spus Kahlo lui Rivera în pragul dispariţiei ei, sperând şi ea la o reîntâlnire. Din păcate, noua lui familie n-a acceptat ca cei doi foşti soţi să-şi petreacă eternitatea împreună. Însă acest lucru nu-i împiedică pe romanticii de pretutindeni să menţină de-a pururi vie povestea de dragoste – atât de tumultuoasă, dar şi de înduioşătoare – a celor două suflete frumoase.
Foto: Gulliver/Getty Images/ Rex Features