Povestea campioanei Martina Hingis, tenismana care şi-a bătut soţul

21 octombrie 2013   News

Dincolo de zâmbetul senin cu care-şi însoţea victoriile în sportul alb, se ascunde chipul unei „femme fatale“ care-şi cucereşte partenerii cu o precizie elveţiană. Iar meciul ei cu dragostea încă se mai joacă. Martina Hingis şi-a bătut soţul îm­preună cu mama ei

Dincolo de zâmbetul senin cu care-şi însoţea victoriile în sportul alb, se ascunde chipul unei „femme fatale“ care-şi cucereşte partenerii cu o precizie elveţiană. Iar meciul ei cu dragostea încă se mai joacă.

Martina Hingis şi-a bătut soţul îm­preună cu mama ei şi cu partenerul acesteia. Sunt cuvinte care riscă să rămână imprimate pentru totdeau­na cu ştampila scandalului pe re­putaţia celei care tocmai ce a fost inclusă în Hall of Fame-ul sportului alb. Căci tot palmaresul şi toate recordurile fostei tenismene în vârstă de 33 de ani au fost parcă şterse din memoria tuturor de incredibilul incident domestic în care aceasta a fost implicată, pe 23 septembrie. Jocheul fran­cez Thibault Hutin, în vârstă de 27 de ani, se afla în locuinţa pe care o împarte cu Martina în loca­litatea elveţiană Feusisberg, când Hingis, mama ei, fosta tenismană Melanie Molitor, şi iubitul acesteia, Mario Widmer, au intrat peste el, l-au bătut şi i-au furat paşaportul şi cărţile de credit. „Am răni şi zgârieturi pe gât, cap şi pe antebraţul drept. Sunt înspăimântat şi mă întreb ce urmează: un glonţ? Am fost educat să nu lovesc niciodată o femeie. Am replicat doar când partenerul mamei ei m-a lovit în cap cu DVD player-ul“, avea să de­clare Hutin, adăugând c-a fost ameninţat apoi de soţia sa, via SMS, că va trimite ruşii peste el.

E drept că, dacă e să privim şi din perspecti­va campioanei elveţiene, am descoperi că Mar­tina voia de mult să scape de acest soţ, care, se spune, trăia pe spinarea ei de vreo doi ani, fiind, aşadar, un profitor. Conform apropiaţilor Marti­nei, cel care-i este soţ din anul 2010 nu voia să se dea dus din casa şi conturile elveţiencei. Oricum ar fi şi de partea oricui ar fi dreptatea, este clar că modul în care Martina a hotărât să tranşeze lucrurile din viaţa ei personală nu are nimic din eleganţa cu care aceasta ne-a obişnuit pe terenul de tenis. Căci fanii ei nu pot accepta ca una din­tre cele mai bune 10 tenismene ale tuturor tim­purilor să fi ajuns, acum, nebună de legat.

Se spune că, în Elveţia, doar Heidi este mai populară decât Martina Hingis. Cu toate că vorbim aici de o Heidi de import. Martina Hin­gis s-a născut pe 30 septembrie 1980, în Kosice, fosta Cehoslovacie, într-o familie de tenismani, Melanie Molitorová şi Karol Hingis. Când fata avea şapte ani, după ce părinţii ei au divorţat, a fugit împreună cu mama sa în Elveţia, acolo unde aceasta din urmă s-a recăsătorit cu un cetăţean din Ţara Cantoanelor. Şi aici avea să înceapă po­vestea de dragoste cu tenisul a celei supranumite Swiss Miss, singura relaţie stabilă din viaţa ei. Dar cum este posibil ca o tânără de 33 de ani să fie deja o legendă? Ei bine, elveţianca a explodat devreme, la doar 16 ani şocând lumea tenisului când cucerea, pe rând, trofeele de Mare Şlem de la Australian Open, Wimbledon şi US Open şi când devenea lideră mondială, cea mai tânără pe care avea s-o cunoscă istoria. Dar Hingis a fost îndeajuns de ambiţioasă pentru a le demonstra tuturor că nu-i doar un „accident“. Şi-a apărat locul 1 mondial pentru o perioadă record de 209 săptămâni, a mai câştigat încă două titluri la Aus­tralian Open şi-a adunat în total 43 de trofee la simplu şi 37 la dublu.

Accidentările repetate au forţat-o, însă, pe această Heidi a tenisului să se retragă din spor­tul de performanţă prematur, la doar 22 de ani, pentru ca, în 2006, să se întoarcă pe teren. A mai fost activă doar un an, căci, în 2007, a agăţat din nou racheta în cui după ce-a fost depistată pozi­tiv cu cocaină, la Wimbledon. Deşi s-a declarat nevinovată, a preferat să se retragă şi să evite un scandal. Scandalul a venit, însă, şase ani mai târ­ziu, când am cunoscut o faţă a Martinei pe care nimeni n-o bănuia până acum: cea a infidelităţii. Tot soţul bătut este cel care o acuză pe aceasta de „adulter în serie“, dezvăluind că a prins-o de două ori cu un alt bărbat în pat. „Dintotdeauna a fost aşa. Le-a fost mereu infidelă iubiţilor săi“, spune călăreţul profesionist, care se află în acest moment în divorţ cu elveţianca.

E drept că în viaţa personală a Martinei lu­crurile n-au funcţionat ca mecanismul unui ceas elveţian. Campioana sportului alb a trecut de la un jucător spaniol de golf, Sergio Garcia, la un fotbalist englez, Sol Campbell, apoi la procuro­rul american Chris Calkin, cu dese incursiuni în tenis, a se vedea Magnus Norman, Ivo Heuber­ger, Julian Alonso şi Radek Stepanek. Cu ultimul, faimos în circuitul mondial pentru urâţenia lui, a ajuns până la logodnă. Dar n-a fost să fie, cei doi tenismeni anulând totul în ultimul moment. Cum explica această văduvă neagră a relaţiilor o despărţire? „Am întâlnit pe altcineva.“

În martie 2010, Martina îşi încearcă din nou norocul, anunţând că s-a logodit cu avocatul el­veţian Andreas Bieri. O nuntă a avut loc, într-ade­văr, în acel an, doar că Hingis a schimbat mirele. Ceea ce ne aduce, din nou, de unde am plecat, la nefericitul Thibault Hutin, care a devenit „dom­nul Hingis“ pe 10 decembrie 2010, într-o ceremo­nie care a avut loc la Paris. Un mariaj care a durat doar trei ani, căci în 2013, fosta copilă teribilă a te­nisului l-a înlocuit deja pe francez cu un spaniol fierbinte, David Tosas Ros, de profesie impresar sportiv. Dar atât noua ei idilă, cât şi a doua reveni­re anunţată în tenisul mondial vor trebui să aştep­te, deocamdată, deznodământul acelei nefericite zile de septembrie, când sportiva a uitat, pentru o clipă, ce înseamnă fair play-ul.

foto: guliver/getty images, hepta

Mai multe