Pozele săptămânii! Vedete de la ei în ipostaze inedite

5 martie 2015   News

Paloma Faith: „Aveţi fermoarul desfăcut!“ Să facem, mai întâi, prezentările. Doamna Paloma Faith este cântăreaţă, iar domnul Philip Sallon, un exentric monden din Londra. Ea are un stil vestimentar aparte, el n-are deloc.

Paloma Faith (foto stânga)

„Aveţi fermoarul desfăcut!“

Să facem, mai întâi, prezentările. Doamna Paloma Faith este cântăreaţă, iar domnul Philip Sallon, un exentric monden din Londra. Ea are un stil vestimentar aparte, el n-are deloc. Vestimentaţie. Căci n-am numi aşa combinezonul firav şi transparent cu care domnul NU-şi acoperă ruşinea. Întâlnirea a avut loc la Săptămâna Modei de la Londra, deşi singura legătură a personajului masculin cu moda este casca lui de nazist.

Gwen Stefani

Are mama trei băieţi

Şi toţi au prenume nebuneşti. Kingston, Zuma şi Apollo trăiesc viaţa cool a unor puşti de staruri rock. Din mezinul Apollo nu vedeţi decât zulufii şateni, care, în tradiţia familiei, vor fi, mai târziu, oxigenaţi. Ce-ar mai fi de zis despre acest cadru de familie suav? Armonia căminului va fi distrusă când băieţii vor deveni majori şi vor alerga la Primărie, să-şi schimbe numele. Toate. Ca să înţelegeţi, pe Zuma, dacă nu era de-ajuns, îl mai cheamă şi Nesta Rock…

Taylor Swift

Mai bine taci!

Cam asta se întâmplă când ne cântă blondina. Cuvintele sunt de prisos, iar reacţia dansatorilor, cel puţin îngrijorătoare. Ştiţi replica aia cu „de fiecare dată când sună un clopoţel, un înger îşi primeşte aripile“? Ar merge una şi pentru Taylor. De câte ori scoate artista un sunet, un om se strânge de gât. Glumim: Swift are, de fapt, voce, iar cei din spate n-au, în schimb, ureche… muzicală.

Kim Kardashian

InconFUNDabilă

Chiar nu vrem să fim răi cu nevasta prostuţă a lui Kanye West. Vom spune, elegant, că a făcut o alegere neinspirată pentru silueta ei, evidenţiind într-un mod puţin flatant posteriorul ei generos. Vreţi şi traducerea grosolană? Kim arată ca un crenvurst îndesat într-un maţ prea îngust, în care a înghesuit şi-un scutec pentru incontinenţă urinară. În rest, nimic de reproşat…

Prinţul Harry & Prinţul William

Unul râde, altul bea

„Aţi auzit-o pe ultima? Că am o iubită nouă, pe Emma Watson. I-ar fi plăcut ei!!!“ Hm, se pare că nimeni nu râde, deşi părerile sunt împărţite. Bărbaţii spun că actriţa e prea bună pentru el, iar femeile, că prinţul e prea bun pentru ea. Revenind la fotografia care ne-a adus la Harry, încercăm s-o explicăm pe scurt: cei trei observă populaţia de veveriţe roşcate dintr-o rezervaţie naturală. Sau, şi mai pe scurt, trei roşcaţi observă nişte roşcate. Fratele lui Harry, William, pare a se distra mai bine în Japonia, acolo unde a participat la o ceremonie de deschidere a butoiului cu sake. Mai bine decât să te uiţi aiurea… în copaci.

Jared Leto

Strigă şi ţi se va răspunde!

Cu ce se ocupă Jared Leto când nu cântă sau filmează? Being cool. Şi dacă nu reuşeşte să iasă din anonimat cu acel sacou cu motive aztece, pălăria neagră şi fularul în ton, este nevoie doar să strige: „Sunt celebru! Scoate-mă de-aici!“.

foto: guliver/splash news/getty images

Mai multe