Predicţii pentru Oscaruri? Ben Affleck, Daniel Day-Lewis şi Jessica Chastain, câştigătorii Critics' Choice Awards
După gala Critics' Choice Awards, de aseară, ne-am putea face o primă idee despre favoriţii la câştigarea mult-râvnitelor statuete Oscar, ce vor fi acordate luna viitoare. Asta deoarece, în ultimii 14 ani, mai mult de
După gala Critics' Choice Awards, de aseară, ne-am putea face o primă idee despre favoriţii la câştigarea mult-râvnitelor statuete Oscar, ce vor fi acordate luna viitoare. Asta deoarece, în ultimii 14 ani, mai mult de jumătate dintre câştigătorii Critics' Choice Awards au obţinut, apoi, şi premiile Oscar.
Vezi aici cele mai frumoase rochii de la eveniment!
Astfel, lungmetrajul "Argo" a fost desemnat cel mai bun film, Ben Affleck, cel mai bun regizor, Daniel Day-Lewis s-a impus la categoria "Cel mai bun actor", în timp ce Jessica Chastain a triumfat la categoria "Cea mai bună actriţă".
Producţia "Silver Linings Playbook" a luat toate premiile din domeniul comediei, impunându-se la categoria "cel mai bun film de comedie", iar protagoniştii săi - Bradley Cooper şi Jennifer Lawrence - s-au impus la categoriile "cel mai bun actor dintr-o comedie", respectiv "cea mai bună actriţă dintr-o comedie".
Anne Hathaway s-a impus la categoria "cea mai bună actriţă în rol secundar", cu rolul din musicalul "Les Misérables", în timp ce, la categoria similară masculină, câştigător a fost Philip Seymour Hoffman, pentru prestaţia sa din pelicula "The Master". Cineastul român Mihai Mălaimare Jr., directorul de imagine al acestui film, nominalizat la categoria "Cea mai bună imagine", a pierdut acest trofeu în faţa lui Claudio Miranda, directorul de imagine al filmului "Life of Pi".