Pregăteşte-te de primăvară! Iată cum poti să ai un corp frumos după anotimpul rece! 

13 februarie 2013   News

Gradele cresc în termometre, iar primăvara bate la uşă! Este momentul în care reprezentantele sexului frumos se pregătesc să renunţe la hainele groase

Pregăteşte-te de primăvară! Iată cum poti sa ai un corp frumos după anotimpul rece!

Gradele cresc în termometre, iar primăvara bate la uşă! Este momentul în care reprezentantele sexului frumos se pregătesc să renunţe la hainele groase şi să-şi pună în evidenţă anumite părţi “forte” ale corpului . Pentru asta, însă, după lunile de iarnă, trebuie să ne pregătim cum se cuvine pentru zilele însorite şi călduroase. Chirurgul estetician Adina Alberts de la Clinica CareZone ne explică de ce acum este momentul ideal pentru revigorarea pielii dar şi pentru a folosi bisturiul în remodelarea corporală.

Înfrumuseţare prin tratamente estetice

- Mezoterapia hidratează pielea şi reduce celulita. Mezoterapia, care înseamnă injectarea unui cocktailde substanţe, este una dintre cele mai revoluţionare metode de tratament. Aceasta presupune utilizarea unor microinjecţii în tegumet, iar cele mai moderne aparate folosesc chiar radiofrecvenţa. Acest tratament dă rezultate rapid într-o gamă largă de probleme precum celulita sau dezhidratarea puternică survenită în timpul iernii.

- Peelingul chimic readuce strălucirea pielii tale! La finalul anotimpului rece, când tenul, oricât de mult l-am fi îngrijit, tot a avut de suferit, peelingul îi redă vitalitatea şi estompează ridurile, iritaţiile sau cicatricele post-acnee. Pielea va arăta mai întinsă şi mai proaspătă ca înainte. Această procedură foloseşte substanţe chimice precum acidul glicolic pentru riduri şi iritaţii mai superficiale dar şi acidul tricloracetic (TCA) pentru neregularităţi mai profunde şi discromii (diferente de culoare)

- Lipoliza este o metodă nechirurgicală de diminuare a straturilor de grăsime aflate sub piele, prin injectarea unei substante care o topeste. Pot fi accesate toate zonele corpului, de la zona periorbitală, adică din jurul ochilor şi până la abdomen, coapse sau şolduri. Cele mai remarcabile rezultate sunt obţinute în zona "guşei", pentru "pungile de sub ochi", pentru talie şi pentru zona internă a genunchiului.

Infrumuseţarea prin intervenţii chirurgicale recomandate primăvara

Cum remodelarea şi pregătirea pentru noul sezon poate să abordeze atât chipul cât şi trupul, putem vorbi pe de o parte despre metode de remodelare facială, iar pe de altade remodelare corporală. Din prima categorie amintim:

-Blefaroplastia sau chirurgia pleoapelor care aduce o întinerire a chipului cu până la 10 ani, este o intervenţie care se recomandă a fi făcută în sezoanele mai reduse în radiaţii ultraviolete, respectiv, toamna sau prima jumătate a primăverii. Expunerea inerentă a cicatricelor la raze ultraviolete precum şi sensibilitatea crescută a ochiului la lumină pentru câteva săptămâni post blefaroplastie limitează practicarea acestei operaţii în afara sezoanelor amintite mai sus.

-Rinoplastia este operaţia prin care se corectează forma nasului. Se recomandă a fi practicată toamna sau primavara deoarece nasul operat este extrem de sensibil la temperaturi foarte scăzute sau foarte crescute.

În ceea ce priveşte remodelarea corporală există mai multe intervenţii perfecte pentru primăvară:

Lipoaspiratia poate fi binevenită după anotimpul rece, în care acumularea de kilograme în anumite zone ale corpului este frecventă. Din cauza faptului că pacientele trebuie să poarte pantaloni sau burtiere speciale timp de două luni, această intervenţie este recomandată a se face doar primăvara, pentru a se evita temperaturile crescute şi pentru ca aceste “accesorii” postoperatorii să poată fi ascunse mai uşor. Procedura constă în îndepărtarea chirurgicală a depozitelor localizate de grăsime din mai multe zone ale corpului precum torace anterior şi posterior, abdomen, talie, şolduri fese, coapse sau glezne. Atenţie însă! Eliminarea de grasime nu poate fi mai mare de 2-4 kg, această operaţie nefiind o soluţie pentru slăbit! Ceea ce este interesant de reţinut este faptul că o parte din acea cantitate de grăsime extrasă poate fi folosită pentru augmentarea şi remodelarea altor zone ale corpuluiprecum buze, pomeţi, atenuarea riduri sau alte defecte de volum prin liposcultură.

-Mărirea sânilor cu implante siliconice este de preferat a fi facută în prima lună de primăvara, toamna sau iarna pentru că perioada de refacere şi vindecare presupune purtarea de către pacienta, non-stop, a unui conformator ( bustieră specială) timp de 2-3 luni, care este greu de suportat în perioadele călduroase. Orice intervenţie la nivelul sânilor, de reducere sau de ascensionare, presupune de altfel purtarea pe perioade de timp mai scurte sau mai lungi, a acestui conformator de aceea este bine de evitat sezonul cald.

-Abdominoplastia este operaţia prin care se “scoate” o parte din tegumentul şi grăsimea de la nivelul abdomenului, lăsând în urmă o cicatrice transversală situata deasupra pubisului. Expunerea la raze ultraviolete a acestei cicatrice înainte de maturizare va determina hiperpigmentarea (coloraţia brun închis) acesteia. Este de asemenea necesară utilizarea corsetului elastic, motiv pentru care trebuie evitată perioada călduroasă dar nici în sezonul foarte rece nu este bine să se facă. Prin îndepartarea unei cantităţi mari de grăsime organismul va fi mai slab protejat la frig, astfel, primăvara ar fi anotimpul ideal pentru abdominoplastie.

Mai multe