Premieră istorică! Ecaterina Teodoroiu va fi prima femeie al cărei chip va apărea pe bancnotele româneşti

1 august 2019   News

Jurnalista Janina Nectara se bucură de succesul iniţiativei sale, "Femei pe bancnote", al cărei rezultat îl vom vedea anul viitor pe piaţă.

În urma demersurilor campaniei naţionale "Femei pe bancnote" şi a scrisorii deschise trimise guvernatorului Mugur Isărescu de către Janina Nectara Constantin, iniţiatoarea campaniei, Banca Naţională a României a luat decizia de a ilustra prima femeie pe o bancnotă naţională.

Astfel, în cursul anului viitor, noua bancnotă de 20 de lei o va celebra pe Ecaterina Teodoroiu (1894-1917), cea mai tânără luptătoare româncă din Primul Război Mondial, aflată la comanda unui pluton de infanterie.

Supranumită Eroina de la Jiu sau Fecioara Eroină, Ecaterina Teodoroiu a fost luată prizonieră, a evadat şi a fost rănită de două ori, fiind avansată la gradul de sublocotenent şi decorată de Casa Regală pentru vitejie. A murit eroic pe 22 august 1917, la doar 23 de ani, în bătălia de la Mărăşeşti, în momentul în care se afla în fruntea unui pluton de infanterie al Armatei Române. Legenda spune că ar fi murit strigând: "Înainte! Răzbunaţi-mă!".

Prin alegerea imaginii Ecaterinei Teodoroiu, BNR susţine preocupările pentru consolidarea egalităţii de gen, în concordanţă cu iniţiativele altor bănci centrale din lume. Totodată, BNR marchează încă o dată împlinirea Centenarului României Mari, onorând imaginea unui erou al Marelui Război de Reîntregire.

 "Trăim un moment istoric. Este pentru prima dată în 150 de ani de la naştere leului românesc când o femeie remarcabilă este onorată în mod oficial pe o bancnotă de largă circulaţie. Mulţumesc voluntarilor care au lucrat cu generozitate în această campanie, mulţumesc  artiştilor tinerei generaţii si tuturor personalităţilor publice implicate, jurnaliştilor şi realizatorilor de televiziune care au promovat campania FEMEI PE BANCNOTE, şi nu în ultimul rând Guvernatorului BNR pentru că a înţeles că România are,  alături de bărbati, şi femei remarcabile cărora trebuie să li se recunoască meritele. Împreună, am scris istorie în România", a declarat Janina Nectara Constantin.

Banca Naţională a răspuns încă de anul trecut acestui demers prin alegerea imaginii Reginei Maria pentru bancnota aniversară de colecţie dedicată împlinirii a 100 de ani de la Marea Unire de la 1 Decembrie 1918.

Demersul a fost susţinut de cele mai prestigioase instituţii educaţionale precum: Universitatea Politehnică Bucureşti; Universitatea de Medicină şi Farmacie Carol Davila; Universitatea de Arhitectură şi Urbanism Iom Mincu; Universitatea de Educaţie Fizică şi Sport Bucureşti; Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti; Facultatea de Geologie a Universităţii Bucureşti; Facultatea de Chimie a Universităţii Bucureşti; Facultatea de Istorie a Universităţii Bucureşti.

Mai multe