VIDEO Președintele american Joe Biden a căzut de pe bicicletă, de pe loc. Și acesta nu e primul semn de slăbiciune!

18 iunie 2022   News

La cei 79 de ani ai săi, liderul de la Casa Albă a fost protagonistul unei scene care îi face pe mulți să se întrebe dacă e apt să-și ducă mandatul la bun sfârșit.

Joe Biden este cel mai în vârstă președinte al Statelor Unite din istorie, dar se încăpățânează să le demonstreze tuturor că poate conduce țara cu mână de fier.

Ca mulți alți lideri de la Casa Albă, și el își începe ziua cu mișcare, el preferând să pedaleze în răcoarea dimineții. Din păcate, ultima tură cu bicicleta, în Rehoboth Beach, un mic oraş de pe malul oceanului unde îşi petrece de multe ori weekendul în vila sa, s-a încheiat brusc, cu o căzătură de toată frumusețea. Culmea, nu în mers, ci la oprire, când stătea pe loc, când, cel mai probabil, Joe Biden a acuzat un moment de amețeală.

Din fericire, el s-a ridicat rapid şi a dat asigurări că se simte bine, insistând că a avut probleme în a-şi elibera piciorul din pedală, atunci când a vrut să se oprească pentru a discuta cu trecătorii şi jurnaliştii care îl aşteptau.

Acesta nu este primul semn de slăbiciune pe care-l vedem la Joe Biden, de la preluarea mandatului. El a mai fost văzut cu mâinile tremurânde sau pierzând șirul logic al discursului.

Încă de la câștigarea alegerilor prezidențiale în fața lui Donald Trump, tabăra republicană îi vânează orice moment de slăbiciune și așteaptă la cotitură să-l vadă cedându-și mandatul de președinte din cauza problemelor de sănătate și a pierderii concentrării. Chiar și membrii taberei democrate se gândesc la iminența unui asemenea moment, pregătind-o pe vicepreședintele Kamala Harris să preia toate atributele, la nevoie - moment care va bifa o altă premieră în istoria Statelor Unite, accederea primei femei, dar a unei femei de culoare, la președinția Statelor Unite.

Interesant este că, în ciuda ezitărilor sale și a înaintării în vârstă, Joe Biden se gândește și la un al doilea mandat la Casa Albă. Exercitarea ”preşedinţiei este o muncă foarte obositoare, iar realitatea dură este că preşedintele va fi mai aproape de vârsta de 90 de ani decât de vârsta de 80 de ani la sfârşitul unui al doilea mandat”, declara pentru ”The New York Times” David Axelrod, unul dintre strategii campaniei electorale a lui Barack Obama în 2008 şi 2012.

FOTO: capturi video

Mai multe