Preşedintele Obama - discurs de rămas-bun în lacrimi

11 ianuarie 2017   News

Preşedintele Obama, fiica sa Malia şi chiar vicepreşedintele Joe Biden au avut ochii înlăcrimaţi în timpul discursului emoţionant de adio a lui Barack. Au fost mulţi apropiaţi impresionaţi de cuvintele frumoase spune din suflet de preşedintele care şi-a încheiat mandatul cu un speack memorabil.

Barack a scos chiar şi batista pentru a-şi şterge lacrimile în timp ce vorbea despre iubita sa soţie care îi stă alături de 25 de ani, Prima Doamnă Michelle Obama.

"Michelle - Michelle LaVaughn Robinson, o fată din Southside care în ultimii 25 de ani a fost nu numai soţia şi mama copiilor mei, dar şi cel mai bun prieten al meu", a spus preşedintele. El a adăugat “Ţi-ai luat rolul de soţie de preşedinte foarte în serios şi ai făcut faţă tutror provocărilor cu tărie, graţie şi simţul umorului. Ai făcut din Casa Albă un loc care aparţine fiecărei persoane şi ai inspirat o nouă generaţie să-şi seteze obiective şi mai înalte pentru că tu le-ai stat drept model. M-ai făcut atât de mândru. Ai făcut întreaga ţară să fie mândră de ţine. ”

Doar rostind numele Primei Doamne, miile de oameni care s-au adunat la centrul de convenţii McCormick Place din Chicago au aplaudat furtunos şi i-au adus inovaţii ridicându-se în picioare. Printre cei care au făcut acest gest a fost şi fiica de 18 ani a cuplului Obama, Malia Obama, dar şi vicepreşedintele Joe Biden şi soţia sa Dr. Jill Biden. Malia a fost emoţionată pe parcursul întregului discurt ţinut de tatăl său, dar mai ales atunci când acesta a vorbit despre ea: “Malia şi Sasha, aţi devenit două tinere femei uimitoare, inteligente şi frumoase, dar cel mai important, amabile, grijulii şi pline de pasiune. Aţi purtat povara unor ani în centrul atenţiei şi nu a fost deloc uşor pentru voi. Din tot ceea ce am realizat în viaţa asta, mă mândresc cel mai mult că sunt tatăl vostru."

Şi în momentul în care i s-a adresat lui Bidens, Obama şi-a exprimat cea mai profundă recunoştinţă "Joe Biden, tu ai fost prima mea alegere ca şi candidat, cea mai bună alegere. Nu doar pentru că ai fost un foarte bun vicepreşedinte, ci pentru că am câştigat un frate. Te iubim pe tine şi pe Jill şi vă considerăm parte din familia noastră, iar prietenia ta a fost una dintre cele mai mari bucurii ale vieţii noastre."

Obama nu a mulţumit doar celor apropiaţi, ci şi personalului său remarcabil: "Timp de opt ani - şi pentru unii dintre voi, mult mai mult -m-am încărcat cu energia voastră pozitivă şi am încercat să transmit înapoi ceea ce mi-aţi dăruit în fiecare zi: inima, caracterul. V-am văzut crescând, căsătorindu-va, având copii şi începând un nou drum în viaţă. Chiar şi atunci când a fost mai greu şi mai frustrant, nu aţi lăsat Washington să va ia ceea ce este mai bun în voi. Singurul lucru care mă face să fiu şi mai mândru decât peste toate lucrurile bune pe care le-am făcut este gândul la toate acele lucruri remarcabile pe care le veţi face voi de acum încolo".

Nu în cele din urmă, cel de-al 44-lea preşedinte le-a mulţumit americanilor: "Şi pentru voi toţi - pentru oricine s-a mutat într-un oraş necunoscut, pentru familia care l-a urmat, pentru oricine a bătut la toate uşile pentru a reuşi, pentru fiecare tânăr care a mers pentru prima oară la vot, pentru fiecare american care trăieşte pentru a schimba ceva - sunteţi cei mai buni suporteri la care poate visa cineva şi pentru asta va voi fi veşnic recunoscător. Pentru că voi aţi schimbat lumea” , a spus Obama.

La finalul discursului Barack Obama a ţinut să se adreseze din nou americanilor “Prietenii mei americani,a fost onoarea vieţii mele să servesc această ţară. Nu mă voi opri, de fapt voi fi chiar acolo împreună cu voi, ca cetăţean, pentru tot timpul care îmi va mai rămâne. Da, putem. Da, facem asta. Da, putem.”

Foto: Getty, Instagram

Mai multe