Prietenia dintre Putin și Berlusconi e de neclintit. Își trimit scrisori și băuturi
Fostul premier italian își reconfirmă public simpatia pentru liderul de la Kremlin, povestind ce schimburi prietenești fac între ei.
De ani buni, de când Silvio Berlusconi era încă la putere în Italia și avea o influență de netăgăduit în Europa, a legat o trainică legătură cu Vladimir Putin, a cărui forță crescândă îi intimida pe mulți. De altfel, liderul de la Kremlin nu prea se dă în vânt să lege prietenii cu oricine, doar atunci când relația îi e benefică pentru a-și extinde influența.
În cazul lui Silvio Berlusconi, relația a evoluat nesperat de bine, cei doi întâlnindu-se mai mult în privat decât oficial, făcând mese împreună, mergând la vânătoare sau la o plimbare cu iahtul ori chiar ajungând să folosească același medic estetician - ambii fiind avizi în a-și prezerva tinerețea chipului. Nu sunt dovezi, însă, că Putin ar fi agreat și petrecerile bunga-bunga ale lui Berlusconi, cele cu băutură din belșug și fete minore aduse prin rețele subterane să îi distreze pe invitații cu pofte sexuale aparte.
Anul acesta, însă, când Vladimir Putin a invadat Ucraina, Silvio Berlusconi s-a detașat de amicul său rus, pe fondul noilor alegeri din Italia, partidul său, Forza Italia, reușind să câștige cu alianţa de dreapta condusă de Giorgia Meloni, care urmează să fie numită prim-ministru săptămâna viitoare. Dar acum văzându-se cu sacii-n căruță, Berlusconi, care tocmai a împlinit 86 de ani pe 29 septembrie, a reluat legăturile cu Putin, chiar lăudându-se cu ce cadou a primit de la Moscova.
„Am reluat un pic legătură cu Putin, destul de mult, în sensul că de ziua mea mi-a trimis 20 de sticle de vodcă şi o scrisoare foarte dulce”, le-a spus Silvio Berlusconi parlamentarilor săi din Camera Deputaţilor, conform agenţiei de ştiri LaPresse. „I-am răspuns cu nişte sticle de Lambrusco şi o scrisoare la fel de dulce”, a mai spus el.
Întrebat ce crede despre conflictul armat condus de Putin, el a spus că este extrem de îngrijorat de situaţia din Ucraina, dar că nu îşi poate exprima adevărata părere pentru că „dacă va ajunge în presă, va fi un dezastru”.
Berlusconi a fost deja avertizat de Giorgia Meloni că nu va tolera nostalgiile estice, politica ei fiind una pro-europeană și pro-NATO.