Prima apariţie a Christinei Aguilera după naştere! Vezi cum arată!

11 noiembrie 2014   News

Deşi noua lor postură i-a ţinut foarte ocupaţi pe cei doi, iată că şi-au făcut timp să meargă şi la un eveniment la Hollywood. Astfel, la trei luni de la naşterea fetiţei lor, celebrul cuplu a păşit pe covorul roşu al unei gale din California.

Din câte se pare, cântăreaţa în vârstă de 33 de ani deja şi-a recâştigat silueta de dinaintea naşterii. Aceasta a strălucit într-o rochie roşie, de tip sirenă, care i-a venit ca şi turnată cântăreţei care acumulase destule kilograme în timpul sarcinii.

În ceea ce priveşte coafura, cântăreaţa a revenit la buclele perfecte care au consacrat-o. Desigur, nici genele false şi rujul roşu nu au lipsit din look-ul glamour al vedetei.

La aceste eveniment, Christina Aguilera a venit însoţită de logodnicul său în vârstă de 29 de ani, Matt Rutler, care a arătat ireproşabil într-un costum elegant.

În luna august, Christina Aguilera şi logodnicul său Matt Rutler i-au urat bun venit pe lume fetiţei lor. Cei doi au decis ca fetiţa lor să se numească Summer Rain, ceea ce în traducere liberă înseamnă „Ploaie de vară”.

Christina Aguilera şi Matt Rutler au relaţie din 2010 şi s-au logodit în februarie 2014.

Mai multe