Prima declaraţie a lui Brian Austin Green despre sarcina lui Megan Fox
De când a dezvăluit că e însărcinată, toţi s-au întrebat dacă tatăl copilului este sau nu încă-soţul ei, Brian Austin Green, dat fiind faptul că ei anunţase anterior că vor divorţa.
Vor fi părinţi a treia oară
Şi iată că acum, la o săptămână de când s-a aflat că Megan Fox este din nou însărcinată, soţul său a rupt tăcerea şi a vorbit pentru prima dată despre cel de-al treilea copil al lor. Căci da, Brian este tatăl copilului actriţei.
Acordându-le un interviu celor de la revista ”People”, Brian a mărturisit că nu au plănuit această sarcină, dar că se consideră binecuvântat că s-a întâmplat aşa. ”Nu am planificat nimic. Niciunul dintre ei n-a fost planificat. Faci doar ceea ce faci. La vârsta mea, să ai trei copii, e nebunie. O să am 43 de ani anul viitor.”, este ceea ce a declarat Brian despre faptul că va deveni tată pentru a treia oară.
Amintim că Brian şi Megan mai au doi băieţi, respectiv pe Noah (3 ani) şi pe Bodhi (2 ani). Relaţia celor două vedete a fost una extrem de încordată în ultimul an, culminând chiar cu anunţul divorţului lor în urmă cu opt luni. Totuşi, se pare că cei doi vor mai da o şansă căsniciei lor, potrivit unei surse din anturajul vedetelor: ”Vor pune divorţul on hold. Sunt foarte încântaţi şi locuiesc împreună din nou”.
În weekend au făcut piaţa împreună
În weekend, cei doi au mers împreună cu Noah, băiatul lor mai mare, la piaţă. În fotografiile surprinse de paparazzi, Brian şi Megan par totuşi distanţi.
Brian încearcă să-i facă pe plac soţiei sale însărcinate
Megan, Brian şi fiul lor, Noah
foto: Hepta