Prima fotografie în 3, după eliberarea lui Cristi Borcea

3 iulie 2018   News

Valentina Pelinel e în culmea fericirii! După patru ani, e din nou în braţele bărbatului iubit.

Ieri a fost o zi plină de emoţii în familia lui Cristi Borcea, încă de la ieşirea pe porţile penitenciarului. Cea care l-a aşteptat a fost iubita sa, Valentina Pelinel l-a sărutat îndelung şi abia l-a lăsat să vorbească.

Acasă, fostul acţionar de la Dinamo şi-a putut strânge, în sfârşit, în braţe mezinul, pe Milan Cristian, fiul lui şi al Valentinei.

Apoi, familia l-a aşteptat să petreacă la Vibere, pub-ul deschis recent în Capitală de fiul lui cel mare, Patrick. Acolo, împreună cu rudele şi prietenii săi apropiaţi, afaceristul a urmărit meciul de Cupă Mondială dintre Belgia şi Japonia, acompaniat de un foc de artificii, tort şi şampanie.

Afaceristul a fost condamnat în martie 2014 la 6 ani şi patru luni de închisoare, în dosarul „Transferurilor”, după ce a fost găsit vinovat că a încasat ilegal o parte din banii pe care clubul Dinamo îi primea din vânzarea jucătorilor. Este ultimul dintre cei opt oameni de fotbal condamnaţi în urma teribilului scandal de corupţie, care părăseşte închisoarea.

Pe lângă cei patru ani şi patru luni petrecuţi la închisoare, Cristi Borcea a câştigat 10 luni de libertate graţie recursului compensatoriu pentru condiţiile grele de detenţie şi peste 330 de zile de libertate pentru că a muncit în spatele gratiilor.

Înainte să îşi ia adio de la cei care l-au supravegheat, Cristi Borcea a fost avertizat că dacă va încălca rigorile eliberării condiţionate, se poate întoarce după gratii.

Mai multe