Prima reacţie a Prinţului William, viitor tătic: „Au fost nişte zile destul de grele“
Fericitul viitor tătic Prinţul William, a mărturisit, la un eveniment care a avut loc pe 8 septembrie, la Universitatea din Oxford, că soţia sa, Kate, a trecut, la fel ca-n timpul primei sarcini, prin momente grele. „Acum se simte binişor.
Fericitul viitor tătic Prinţul William, a mărturisit, la un eveniment care a avut loc pe 8 septembrie, la Universitatea din Oxford, că soţia sa, Kate, a trecut, la fel ca-n timpul primei sarcini, prin momente grele.
„Acum se simte binişor. Au fost nişte zile destul de grele sau mai bine zis săptămâni, dar asta nu înseamnă că nu suntem încântaţi de veste. Sperăm să se liniştească lucrurile, iar ea să se simtă din ce în ce mai bine“, a declarat prinţul în vârstă de 32 de ani.
Sperăm şi noi ca această a doua sarcină a lui Kate să fie una mai uşoară, chiar dacă ducesa suferă şi acum de greţurile severe care au încercat-o când era gravidă cu Prinţul George, în vârstă de un an şi două luni.
Pe 8 septembrie, Palatul Kensington a anunţat că Ducii de Cambridge vor fi din nou părinţi: „Alteţele Lor Regale Ducele şi Ducesa de Cambridge sunt fericiţi să anunţe că aşteaptă al doilea lor copil. Regina şi membrii celor două familii sunt încântaţi de veste. La fel ca în timpul primei sarcini, ducesa suferă de sindromul Hyperemesis Gravidarum (n.r. greţuri severe). Alteţa Sa Regală nu-l va mai însoţi pe Ducele de Cambridge la evenimentul public din Oxford, de astăzi. Ducesa este tratată de doctorii personali la Palatul Kensington“, se arată în comunicatul oficial.
Ei bine, după o vară întreagă de speculaţii, Palatul a confirmat, în sfârşit, că ducesa, în vârstă de 32 de ani şi mama unui băieţel în vârstă de un an, prinţul George, este din nou însărcinată. William şi Kate vor deveni, aşadar, pentru a doua oară părinţi anul viitor, în primăvară.
O sursă citată de Daily Mail susţine că sarcina ducesei nu a ajuns încă în cea de-a treia lună, aceasta fiind o perioadă crucială pentru gravide.
The Queen and members of both families are delighted with the news that Their Royal Highnesses are expecting their second child — Clarence House (@ClarenceHouse) September 8, 2014
The Queen and members of both families are delighted with the news that Their Royal Highnesses are expecting their second child
— Clarence House (@ClarenceHouse) September 8, 2014
Many congratulations to the Duke and Duchess of Cambridge. I'm delighted by the happy news that they're expecting another baby. — David Cameron (@David_Cameron) September 8, 2014
Many congratulations to the Duke and Duchess of Cambridge. I'm delighted by the happy news that they're expecting another baby.
— David Cameron (@David_Cameron) September 8, 2014