Primele fotografii din Madagascar! După un zbor de 24 de ore, concurenţii din „Ultimul trib“ au ajuns la destinaţie
După un zbor de aproape 24 de ore, cei 21 de membri ai celor trei echipe de la „Ultimul trib“ au ajuns în Madagascar. Drumul de peste 11.000 de kilometri nu a fost lipsit de emoţii. Iar dacã unii dintre ei au încercat sã profite de aceste ore pentru a citi sau pentru a se odihni, alţii au avut parte surprize neplãcute!
Este cazul Soranei, al Danielei Crudu sau al gimnastului Mircea Zamfir, care s-au luptat cu teama de zbor, accentuatã de câteva turbulenţe. Mai dezinvolţi, Dorian Popa şi Dima Trofim au socializat cu pasagerii şi au încercat sã afle cât mai multe detalii despre Madagascar.
„Întotdeauna e bine sã te împrieteneşti cu un preot local", a concluzionat Dorian, în timp ce Dima a conversat tot drumul cu o fetiţã de doar câţiva ani, care stãtea langa el.
Exotica insulă africană Magadascar i-a îmbrăţişat cu toate frumuseţile sale încă din primele clipe pe cei 21 de concurenţi ai emisiunii ce va fi difuzată în această toamnă la Antena 1. Peisajele exotice şi oamenii au fost primele lucruri care le-au captat atenţia membrilor celor trei triburi care au ajuns în Madagascar.
Imediat după sosire, concurenţii au putut să îşi contacteze rudele şi prietenii pentru a-i anunţa că au sosit, apoi au predat telefoanele şi şi-au început aventura în ”Ultimul Trib”. Încântaţi de locurile văzute şi de vegetaţia complet neobişnuită din insula africană, aceştia au fost însă şi uimiţi de condiţiile grele în care locuiesc oamenii de aici.
Primul contact a fost la fel de interesant şi pentru localnicii care i-au întâmpinat cu o petrecere tradiţională şi care le-au studiat concurenţilor nu doar hainele, ci şi tatuajele sau părul albastru al Soranei. În cele din urmă, Ionuţ Iftimoaie, Dima Trofim şi Sorin Brotnei au început să se joace cu toţi copiii care le-au ieşit în cale.
”Trebuie să îmi aduc copiii aici să vadă cât sunt de norocoşi”, a spus Ionuţ Iftimoaie.