Prin câte operaţii estetice a trecut chipul Christinei Aguilera?

4 mai 2015   News

După două sezoane în care Christina Aguilera a lipsit de pe scaunul roşu al juraţilor din show-ul american The Voice, cântăreaţa s-a întors în februarie cu forţe proaspeţi. Şi cu un chip nou.

După două sezoane în care Christina Aguilera a lipsit de pe scaunul roşu al juraţilor din show-ul american The Voice, cântăreaţa s-a întors în februarie cu forţe proaspeţi. Şi cu un chip nou.

Reîntoarcerea cântăreţei în show-ul de talente a stârnit numeroase controverse. În timp ce unii puneau transformarea fizică a artistei pe seama celei de-a doua naşteri şi fericirii dobândite, alţii au suspectat-o pe aceasta că a trecut prin cabinetele a diferiţi doctori esteticieni.

Doctorul estetician Lyle Back a avut una dintre cele mai proeminente voci în acest sens. El a catalogat transformarea fizică a artistei ca fiind rezultatul unei ”serii de intervenţii chirurgicale”.

Doctorul este de părere că artista a recurs la o intervenţie asupra nasului . ”Din anul 2000 şi până în prezent, nasul Christinei a suferit mai multe intervenţii pentru a-l subţia.” Acesta bănuieşte că artista a plătit 12,500 de dolari pe operaţii de rinoplastie.

O altă voce i-a aparţinut doctorului Mirwat Sami (oftalmolog din Houston). Acesta din urmă a confirmat teoria doctorului Lyle şi a adaugat altele proprii. Doctorul Mirwat susţine că artista a intervenit şi asupra pomeţilor şi a frunţii. După spusele acestuia, Christina şi-a injectat botox în frunte (între sprincene) pentru a da senzaţia de ”ridicare”. Costul intervenţiei: 2000 de dolari pe an.

De asemenea, doctorul Mirwat afirmă că cel mai probabil artista a recurs şi la o operaţie estetică pentru a-şi corecta ridurile de la ochi. Acum, chipul artistei în vârstă de 34 de ani nu trădează nicio urmă de rid. Costul: de la 5,500 şi până la 8,500 de dolari.

Şi asta nu e tot. Specialiştii spun că artista a intervenit şi asupra buzelor. Ce a dat-o de gol? Faptul că buza superioară este inegală. Într-o parte a buzei se observă un surplus de botox. Costul intervenţiei: 600 de dolari.

Sursa foto: Getty Images

Mai multe