Prin ce dramă trece fosta Laura Palmer din "Twin Peaks"?
Sheryl Lee, interpreta personajului Laura Palmer din serialul de televiziune "Twin Peaks", are probleme financiare serioase, din cauza unei boli sangvine grave, care i-a afectat capacitatea de a lucra. Actriţa americană
Sheryl Lee, interpreta personajului Laura Palmer din serialul de televiziune "Twin Peaks", are probleme financiare serioase, din cauza unei boli sangvine grave, care i-a afectat capacitatea de a lucra.
Actriţa americană, în vârstă de 47 de ani, a fost obligată să îşi vândă casa şi diverse suvenire care aveau legătură cu filmările de la "Twin Peaks". Într-un interviu acordat publicaţiei Evening Standard, vedeta spune că a fost diagnosticată în 2007 cu o maladie sangvină rară, neutropenia, ce constă într-o concentraţie anormal de scăzută de neutrofile, un tip de celule albe.
"A trebuit să vând totul din motive financiare. Începând de la vârsta de 40 de ani, am luptat cu această boală vreme de patru ani şi jumătate. Am încercat să lucrez în continuare cât de mult puteam, dar nu mai puteam să fac acest lucru din motive fizice, iar, atunci când arăţi ca un om bolnav, este foarte greu să primeşti un rol".
Sheryl Lee, care a fost căsătorită cu Jesse Diamond, fiul lui Neil Diamond, a jucat apoi în câteva filme horror independente, însă onorariile pentru acele roluri erau foarte mici.
Boala era atât de gravă încât, pentru a-şi achita facturile medicale, actriţa a fost nevoită să îşi vândă casa şi chiar obiectele de recuzită pe care le colecţionase şi care aveau legătură cu serialul "Twin Peaks".
Foto: Hepta