Prince Jackson, atât de schimbat la 20 de ani. Vezi cea mai recentă apariţie a lui!
În ultimul timp, sora lui mai mică, Paris Jackson, a fost cea mai mediatizată rudă a regretatului Michael Jackson, aşa că aproape c-am uitat de el. Prince Jackson, fiul cel mare al Megastarului, ajuns la 20 de ani, a fost invitat ieri dimineaţă în emisiunea Good Morning America, acolo unde tânărul a vorbit despre noutăţile din viaţa lui.
Prince, mai slab şi cu un look nou
Am aflat că Prince se dedică în aceste zile unei organizaţii caritabile care vine în ajutorul copiilor şi adolescenţilor săraci din Los Angeles, Heal LA, însă nu acesta este cel mai interesant lucru din apariţia sa în acest show.
Fiul cel mare al lui MJ a afişat cu această ocazie un look destul de schimbat şi, în plus, pare că a reuşit să scape şi de câteva kilograme.
Pince este fiul cel mare al lui MJ
Tot din aceste interviu am aflat că Prince încearcă, la rândul lui, să-şi facă un nume în industria divertismentului, producând şi regizând clipuri muzicale în cadrul companiei sale, denumită sugestiv King's Son Productions.
Prince, în acţiune în cadrul organizaţiei Heal LA
Prince încearcă, evident, să calce pe urmele tatălui său, un geniu al videoclipurilor muzicale, tânărul mărtuirisind că preferatele sale sunt Moonwalker şi Smooth Criminal.