Principesa Maria, la Salonul Calului FOTO
Unul dintre cele mai importante evenimente ecvestre ale primăverii a intrat sub Înaltul Patronaj al Casei Regale.
Sâmbătă, Alteţa Sa Regală Principesa Maria a participat la Trofeul Oculus din cadrul evenimentului anual Salonul Calului, organizat de Clubul Equestria, în comuna Tâncăbeşti, judeţul Ilfov.
Cu această ocazie, Principesa Maria a acordat Înaltul Patronaj evenimentului Salonul Calului, precum şi premiile şi Trofeul Oculus câştigătorilor competiţiei ecvestre.
Ediţia de primăvară a Salonului Calului a avut loc în zilele de 21-24 aprilie 2016 şi a cuprins un program complex, cu 16 probe de sărituri peste obstacole. Competiţia ecvestră se adresează sportivilor profesionişti, amatorilor, dar şi copiilor. Printre cele mai spectaculoase probe ale concursului s-au regăsit Trofeul Oculus, Trofeul Caimmo şi Trofeul Jockey Club, acestea având un nivel de dificultate ridicat.