Prinse pe picior greşit. Vedete în ipostaze amuzante
Mihaela Rădulescu & Felix Baumgartner: Nu vă lăsaţi păcăliţi de natură statică a acestei poze. Un paraşutist care le-a încercat pe toate la viaţa lui şi o iubitoare de adrenalină sunt nişte spectatori cât se poate de potriviţi pentru cea mai nebunească
Mihaela Rădulescu & Felix Baumgartner (foto stânga)
Ieti ce cizme!
Nu vă lăsaţi păcăliţi de natură statică a acestei poze. Un paraşutist care le-a încercat pe toate la viaţa lui şi o iubitoare de adrenalină sunt nişte spectatori cât se poate de potriviţi pentru cea mai nebunească cursă de schi din lume. Ca să înţelegeţi, la Kitzbuhel, schiorii pot depăşi şi ei viteza… sunetului. Revenind la partea română din acest cuplu internaţional, avem o certitudine. Cizmele alea se văd sigur şi din stratosferă. Sau mezosferă. Sau exosferă…
Novak Djokovic
Born to be wild
Cum să nu-ţi placă sârbul! Şi nu degeaba este cel mai bun jucător de tenis din lume. Rachetă, chitară electrică, paletă de bătut covoare, pentru el sunt acelaşi lucru, obiecte de returnat mingi şi de scos adversarii din minţi. Şi trebuie să recunoaştem că Nole chiar are un stil de joc rock’n’roll, spre deosebire de lambada lui Nadal sau baletul lui Federer. Nimeni n-a fost surprins, aşadar, să-l vadă pe sportiv ameţind chitara la Australian Open, în compania hologramei lui Keith Urban. Ridicaţi mâinile în aer şi strigaţi în cor: game, set, match!
Serena Williams
Ce figură!
Este varianta feminină a lui Nole şi are şi ea talentele ei ascunse. Şi scoase la iveală tot la Australian Open, acolo unde, la un moment dat, părea că evoluează la sol. Dar cu şpagatul ăla semi reuşit sigur n-a punctat nici în teren, nici la impresia artistică. Suntem curioşi dacă i-ar spune cineva asta în faţă. În acea faţă…
Kris Jenner
Like a virgin
Exponatul din imagine are, aţi ghici, o vârstă. Iar hainele ei, cu totul alta. Dacă doamna mama lui Kim Kardashian a schimbat, până acum, cam multe prefixe pentru a mai putea fi considerată o bucăţică, pantalonii în care şi-a băgat picioarele mature ar avea nevoie de buletin pentru a intra într-un club de noapte. Noroc cu geanta plasată unde trebuie, altfel am vedea din această familie mai mult decât ne-am dori.
Antonio Banderas
Vai de capul lor!
Bostani? Pe-aproape. Spaniolul nostru ne arată craniile roboţilor futurişti, prietenii lui din pelicula „Automata“. Dacă vreţi să ştiţi mai multe, vedeţi filmul, noi doar atât vă spunem. În film joacă cu fosta nevastă Melanie Griffith. O acţiune plasată în viitor, c-o femeie care, pentru Banderas, a devenit istorie.
Katy Perry
Prinde-l dacă poţi
Lăsând-o deoparte pe cântăreaţă, ce nu înţelegem este dacă acel câine minuscul aleargă sau stă… în poartă. Sau aruncă o minge pe care n-o vedem noi, cine ştie. Evenimentul e legat, până la urmă, de Super Bowl, aşa că ne gândim c-a intrat şi patrupedul în atmosferă. Touchdown, cum s-ar zice!
Emma Stone, Amy Ryan, Zach Galifianakis, Naomi Watts & Edward Norton
Scary movie
OK, ştie cineva care-i sfârşitul acestei scene? Unul fericit sau din contră? Protagonistă e Naomi Watts, iar în rolurile secundare, speriaţii din spate. E bine că trofeul Screen Actors Guild se află în cele mai stabile mâini din cadru, dar nu ne place desincronizarea băieţilor. Ce mişcare de scenă ar fi ieşit dacă participau şi ei!
foto: hepta, guliver/getty images