Prinţul William, costumat în Iepuraş de Paşte?

15 aprilie 2015   News

Adevărul este că ne aşteptam ca în spatele acelei imagini serioase a Ducelui de Cambridge să se ascundă un tip foarte amuzant, în spatele porţilor închise. Ale palatului regal, evident. Un tip care nu se dă în lături să se costumeze chiar şi

Adevărul este că ne aşteptam ca în spatele acelei imagini serioase a Ducelui de Cambridge să se ascundă un tip foarte amuzant, în spatele porţilor închise. Ale palatului regal, evident. Un tip care nu se dă în lături să se costumeze chiar şi în Iepuraş de Paşte, atunci când situaţia o cere.

OK, ne pare rău dacă introducerea v-a indus în eroare, nu ştim dacă lui Will chiar îi place să se costumeze tematic pentru micuţul George, dar sosia lui a făcut-o, într-o scenetă amuzantă realizată de artista britanică Alison Jackson, celebră în Regat pentru şedinţele foto realizate cu persoane care seamănă cu celebrităţile. Mai mult, aceasta a fost producătoarea emisiunii Doubletake, difuzată pe canalul BBC 2, pentru care a fost recompensată cu un premiu BAFTA şi în care sunt prezentate astfel de situaţii cu sosii de vedete.

Dar destul despre Alison, să vedem mai bine cele mai amuzante şi recente fotografii realizate de aceasta cu sosiile familiei regale britanice, mai exact ale lui Kate Middleton, Reginei Elisabeta, Prinţului William şi micuţului George.

No we don't sell these rabbit suits! #RoyalBaby "@alisonjackson: Happy Easter! pic.twitter.com/GfqBZS6fcM" — googoogifts (@googoogifts) April 5, 2015

No we don't sell these rabbit suits! #RoyalBaby "@alisonjackson: Happy Easter! pic.twitter.com/GfqBZS6fcM"

— googoogifts (@googoogifts) April 5, 2015

Avem, aşadar, o scenetă de Paşte şi unele în care Ducii şi fiul lor fac baie sau merg la cumpărături în supermarket.

@alisonjackson : Nearly time for the new Royal Baby #royals #baby #wills &kate #royalbirth pic.twitter.com/PfmeNM36vn ” hold the front page — Rosie Nixon (@Rosie_Nixon) April 1, 2015

: Nearly time for the new Royal Baby

&kate

” hold the front page

— Rosie Nixon (@Rosie_Nixon) April 1, 2015

Trebuie să recunoaşteţi că sunt amuzanţi…

Jersey Royals: The 'royal pair' enjoy a shopping trip in Morrisons - http://t.co/2c3kNRRNLx pic.twitter.com/Hoxk9ELvWy — Alison Jackson (@alisonjackson) April 6, 2015

Jersey Royals: The 'royal pair' enjoy a shopping trip in Morrisons - http://t.co/2c3kNRRNLx pic.twitter.com/Hoxk9ELvWy

— Alison Jackson (@alisonjackson) April 6, 2015

Mai multe