Priscilla Presley nu poate ieşi din iadul plasticului

3 noiembrie 2016   News

Văduva Regelui este acel exemplu perfect de cum poţi să te transformi din prinţesă în răţuşca cea urâtă. Nesilit de nimeni!

Deja este istorie aventura ei nereuşită cu chirurgia estetică în încercarea de a arăta mereu ca în pozele de la nunta cu Elvis, nereuşită pe care a recunoscut-o şi ea. A fost mâna un plastician care lucra fără licenţă, iar faţa Priscillei vorbeşte de la sine despre cât de talentat era acel aşa numit estetician.

Priscilla Presley în anul 1975

Ai zice că, odată ce te arzi cu ciorbă, sufli şi-n iaurt, numai că vedeta ajunsă la 71 de ani pare că n-a scăpat de obsesia bisturiului, deşi ultima ei intervenţie s-a vrut a mai repara din ceea ce s-a întâmplat în trecut.

Pe 13 octombrie, aşadar, văduva Presley a fost fotografiată părăsind studiourile ITV din Londra, după apariţia ei în show-ul lui Lorraine Kelly, acolo unde a vorbit despre mariajul cu regretatul Elvis Presley.

Priscilla Presley, astăzi, cu faţa alterată de bisturiu

Iar apariţia ei cu faţa proaspăt sculptată n-a scăpat nesancţionată de telespectatori, care au postat pe pagina de Twitter numeroase comentarii „de bine“.

Folosim ghilimelele cu un scop, pentru că cel mai îngăduitor suna cam aşa: „Îmi pare foarte rău. Sunt sigură că este o doamnă de treabă, dar eu am coşmaruri după ce mă uit la faţa Priscillei prea mult timp.“

Privirea fixă, fără expresie, fruntea incredibil de netedă, nasul şi gura operate de atâtea ori, încât parcă nici nu mai aparţin acelei feţe, toate aceste aspecte vorbesc despre transformarea Priscilley într-o femeie care sperie. Totul a început cu intervenţia pe care i-a făcut un anumit Dr. Serrano, cel care i-a injectat vedetei silicon industrial în faţă, lucru responsabil pentru acele cratere de pe faţa Priscillei şi pentru mutilarea ei pe viaţă. Din păcate, n-a fost îndeajuns pentru ca doamna Presley să-şi înveţe lecţia.

Mai multe