Puştiul indian din filmul Lion a făcut furori pe covorul roşu la Oscaruri

28 februarie 2017   News

În timp ce colegul său mult mai în vârstă şi mai cunoscut în lumea filmului, actorul Dev Patel (26), a venit acolo cu treabă, fiind nominalizat la o statuetă pentru rolul secundar, Sunny Pawar, în vârstă de opt ani, a făcut furori la gală datorită drăgălăşeniei lui.

Andrew Garfield s-a pozat cu micuţul Sunny

Starul din Lion, pe covorul roşu

Puştiul indian a arătat foarte simpatic, în seara Oscarurilor, în costumul lui de gală, cu papion, completat de o pereche de pantofi sport coloraţi.

Evident că prezenţa micuţului actor printre marile stele de la Hollywood i-a încântat pe mulţi dintre cei prezenţi la gală, de la prezentatorul Jimmy Kimmel, la colegul de film Dev Patel sau nominalizatul Andrew Garfield, care a vrut să îşi facă şi o poză cu cel care l-a interpretat pe micuţul Saroo, în filmul nominalizat la Oscarul câştigat, până la urmă, de Moonlight.

Dar Pawar nu a fost singurul copil prezent pe covorul roşu, Alex Hibbert, în vârstă de nouă ani, unul dintre actorii care l-au jucat pe Chiron în filmul Moonlight, fiind altă prezenţă simpatică la Oscaruri.

Sunny Pawar

Foto: getty images

Mai multe