Putin, despre sexul în grup

8 septembrie 2012   News

Cunocut ca o persoană cu vederi largi, preşedintele rus Vladimir Putin a vorbit, în primul său interviu de la realegerea lui în funcţie, despre sexul în grup.

Cunocut ca o persoană cu vederi largi, preşedintele rus Vladimir Putin a vorbit, în primul său interviu de la realegerea lui în funcţie, despre sexul în grup. Un subiect pe cât de inedit, pe atât de controversat pentru un preşedinte, am spune. Dar când vine vorba despre Vladimir Putin, despre care tot circulă poveşti care mai de care mai deocheate, nu ne mai miră nimic.

Recent, în cadrul primului său interviu acordat după a treia sa numire în funcţia de preşedinte al statului rus, el şi-a exprimat părerea despre sexul în grup, făcând, însă, referire la un incident care l-a supărat foarte mult.

„Unii fani ai sexului în grup spun că acesta este mai bun decât cel cu o singură persoană, deoarece este o muncă colectivă“, a declarat preşedintele Rusiei, potrivit publicaţiei „The Telegraph“. „Este în regulă să faci ceea ce vrei în privat, dar nu sunt de acord cu încărcarea actelor fiecăruia pe internet. Acest lucru ar putea face subiectul unor proceduri legale“, a continuat acesta.

Afimaţia lui Putin a fost făcută în contextul unei discuţii despre o orgie care a avut loc în Muzeul de Biologie al Rusiei în anul 2008, în care a fost implicată una dintre membrele grupului Pussy Riot.

Pe 21 februarie, cinci femei care purtau cagule pe faţă au ocupat altarul Catedralei Hristos Mântuitorul din Moscova. Imitând o rugăciune, ele au invocat-o, pe ritmuri punk, pe Fecioara Maria, rugând-o "să îl alunge pe Putin" (de la putere, n.r.) şi au fost în cele din urmă evacuate de agenţii de securitate.

Trei dintre ele, respectiv Nadejda Tolokonnikova (22), Ekaterina Samuţevici (30) şi Maria Alehina (24) au fost identificate şi condamnate, pe 17 august, la doi ani de închisoare fiecare, "huliganism" şi "incitare la ură religioasă", o pedeapsă care i-a adus guvernului rus numeroase critici din străinătate. Acestea au făcut ulterior apel, încurajându-le, totodată, şi pe celelalte fouă membre ale trupei Pussy Riot, care au reuşit să fugă din Rusia, să recruteze alte feministe pentru noi acţiuni similare.

Foto: Reuters

Mai multe