Quentin Tarantino s-a logodit!
La 54 de ani, geniul cinematografiei s-a hotărât în sfârşit să facă acest pas.
Quentin şi Daniella
Deşi mulţi l-au privit ca pe un ciudăţel singuratic, Tarantino a avut partea lui de iubiri interesante. S-a iubit cu Uma Thurman, Sofia Coppola, Vivia A. Fox, Mira Sorvino şi Kathy Giffin. Acum, însă, lucrurile au devenit oficiale. Quentin s-a logodit cu cântăreaţa israeliană de 33 de ani Daniella Pick. "Suntem foarte fericiţi", a declarat ea pentru Times of Israel. Nu se ştie de cât timp sunt împreună, dar cei doi s-au cunoscut în 2009, pe când el îşi promova pelicula "Inglorious Basterds" în Israel. Dacă relaţia durează chiar de opt ani, atunci cei doi chiar au reuşit să fie cu adevărat discreţi. Iar zvonurile de acum doi ani, cum că Tarantino şi muza lui, Uma Thurman, ar fi format un cuplu, poate n-au fost fondate... Cert este că regizorul şi Daniella au fost văzuţi anul trecut împreună la câteva premiere de film. Şi tot anul trecut, în noiembrie, Tarantino a declarat că are de gând să se retragă după ce mai face două filme. O decizie luată poate fiindcă plănuieşte să-şi întemeieze o familie cu Daniella...
Foto: Getty News