R. Kelly vrea să ajungă la altar înainte de penitenciar? Artistul ar fi logodit cu o presupusă victimă a sa
A primit o condamnare de 30 de ani de închisoare, dar una dintre victimele sale susține că-i este logodnică.
O veste care pare să schimbe datele problemei în ceea ce-l privește pe cântărețul acuzat de abuz sexual și trafic de carne vie, care tocmai și-a primit sentința: va sta 30 de ani după gratii!
Însă, chiar după încheierea procesului, una dintre presupusele sale victime dezvăluie că, de fapt, îi este logodnică. Este vorba despre tânăra Joycelyn Savage, care l-a cunoscut pe R. Kelly în 2015 și ar fi apelat la el pentru a o promova ca artistă, după ce i-a prezentat un CD cu piesele sale.
Numai că aceeași Joycelyn avea doar 19 ani când a intrat în cercul lui R. Kelly și, pare-se, ar fi suportat același tratament ca și alte victime ale sale, cu excepția faptului că Joycelyn nu se consideră abuzată și nici „spălată pe creier“, așa cum crede familia ei.
De altfel, tânăra a înaintat curții, cu două săptămâni înainte de-a fi citit verdictul, o notă în care scria că „Mă numesc Joycelyn Savage și sunt logodnica lui Robert Kelly. Avem o conexiune foarte specială și suntem profund îndrăgostiți. Îl susțin pe Robert și astăzi, pentru că îl iubesc și voi fi mereu aici să-l susțin. Robert nu este monstrul pe care guvernul l-a descris ca fiind. Robert pe care îl cunosc este foarte dulce, blând și amabil. Întotdeauna s-a asigurat că sunt protejată, la fel și celelalte femei cu care a fost.“ Și, în ciuda acuzațiilor oribile, Joycelyn l-a descris pe R. Kelly ca fiind „uimitor“ și „pozitiv, deschis și foarte generos“.
Numai familia ei nu știe nimic despre logodnă și crede că totul a fost făcut doar pentru a-i da o șansă în plus lui R. Kelly la proces. Unul dintre argumente, chiar cel invocat de avocați, ar fi că, dacă într-adevăr ar fi logodnici, Joycelyn ar fi trebuit să depună mărturie în fața instanței, nu să trimită scrisori lacrimogene.
FOTO: Profimedia, Instagram