Rachel McAdams (39) va fi mămică! A ţinut sarcina ascunsă până acum!
Iată că există un ”happy end” şi pentru eroina din ”The Notebook”! După o relaţie cu Ryan Gosling care s-a încheiat abrupt, Rachel McAdams a găsit fericirea alături de scriitorul Jamie Linden, alături de care va deveni mamă pentru prima oară!
Rachel şi iubitul său, Jamie Linden, vor fi părinţi
Surpriză de proporţii pentru toţi fanii actriţei Rachel McAdams! Potrivit presei internaţionale, actriţa este însărcinată în şapte luni, urmând să devină mamă pentru prima oară. Fericitul tătic este Jamie Linden, cel cu care Rachel are o relaţie amoroasă de doi ani.
Informaţia n-a fost confirmată de către celebra actriţă, însă cele mai recente fotografii surprinse de paparazzi susţin această ipoteză. În nişte cadre din luna noiembrie, Rachel pare că ascunde sub o geacă voluminoasă un început de burtică.
Se pare că actriţa a dorit să ţină secret acest fericit eveniment din viaţa sa, refuzând chiar să se prezinte pe covorul roşu al premierei celui mai recent film al său, ”Game Night”.
Gosling şi Rachel McAdams
Amintim că Rachel McAdams a avut o relaţie amoroasă, din 2010 şi până în 2013, cu actorul Michael Sheen, însă relaţia care a ţinut primele pagini ale ziarelor a fost cea cu co-starul ei, Ryan Gosling. La rândul lui, Jamie Linden, a avut relaţii cu femei celebre. Zooey Deschanel a fost cea cu care s-a iubit din 2012 şi până în 2014.
Jamie Linden şi fosta lui iubită, Zooey Deschanel