Raluca Lăzăruţ vrea să plece din România

5 decembrie 2014   News

Fostă prezentatoare a ştirilor sportive de la Antena 3 şi a unui jurnal de ştiri de la Kanal D, vedeta a luat una dintre cele mai importante decizii din viaţa sa: să plece din ţară şi să-şi întemeieze o familie.

Raluca Lăzăruţ îngroaşă rândurile vedetelor care au decis să se mute peste Ocean, în Statele Unite. Conştientă fiind că o relaţie la distanţă nu poate funcţiona, vedeta de televiziune a luat această decizie pentru a fi alături de iubitul ei, pe care l-a întâlnit în urmă cu mai mult de un an şi jumătate.

„Plec pentru mine, că mi-e bine în relaţia pe care mi-am format-o, pentru că vreau să îmi fac o familie, pentru că am alături de mine un om în care am încredere şi mă simt iubită. Plec în America“, a anunţat Raluca la „Teo Show“.

Întrebată cu ce o să se ocupe acolo, ea a spus că „e foarte posibil să rămân în sfera asta, am 12 ani de experienţă“.

„Familia mea a acceptat destul de greu decizia, dar şi-au mai schimbat părerea după ce l-au cunoscut şi pe el şi s-au liniştit“, a mai spus ea în emisiunea lui Teo Trandafir.

Foto: pagina personală, Teo Show

Mai multe