Reacția Kamalei Harris, după ce Jill Biden i-a sărutat soțul pe gură. Nimeni n-a prevăzut această scenă

14 februarie 2023   News

Ce a spus Kamala Harris, după ce Jill Biden l-a sărutat pe gură pe soțul ei. Vicepreședintele SUA nu vrea să dea prea multă atenție momentului viral, care a înmărmurit o sală întreagă.

Pe 7 februarie 2023, Joe Biden a ținut un discurs în fața Congresului american. Este al doilea discurs al lui Biden despre Starea Uniunii a durat aproape 1 oră şi 13 minute, fiind cu 15 minute mai scurt decât cel susţinut de Bill Clinton din 2000, cel mai lung din istoria recentă.

Însă dincolo de apariția președintelui SUA, un alt fapt a captat atenția tuturor. E vorba de un episod neașteptat, care o are în prim-plan pe Prima Doamnă a SUA, Jill Biden, care s-a sărutat pe gură în public, cu soțul vicepreședintelui SUA Kamala Harris. Cei doi au fost foarte bucuroși de revedere și în efuziunea momentului, și-au dat mâna și s-au sărutat pe gură, în văzul tuturor. Nimeni nu-și explică de ce.

Au venit apoi voci care să spună că, de fapt, a fost o iluzie optică. S-ar fi sărutat pe obraz. Ei bine, este evident să sărutul este pe gură.

Nu e de vină nici unghiul, nici altceva.

Kamala Harris a fost rugată să comenteze scena virală, în care este implicat soțul său, Doug Emhoff.

Vicepreședintele SUA Kamala Harris a fost intervievată a doua zi, în cadrul ”Good Morning, America!”.

Corespondentul Edwin Pittile a întrebat-o în legătură cu faptul că Jill Biden i-a sărutat soțul. Oficiala a reacționat cu o oarecare mirare și a negat să fi văzut momentul. Ca o profesionistă adevărată, Kamala Harris a reușit să fenteze întrebarea și a canalizat discuția înspre o idee legată de colaborarea profesională dintre cei doi. Căci soțul său și Jill Biden au lucrat împreună într-o campanie de combatere a antisemitismului.

Vicepreședintele SUA Kamala Harris a ținut neapărat să întărească ideea că cei doi sunt foarte preocupați de oameni, uitând micul detaliu al sărutului din cale afară de prietenos.

Internauții și-au mai amintit cu această ocazie un alt episod în aceeași notă. În 2016, când în situația lui Doug Emhoff s-a aflat Jeff Bezoz. Michelle Obama și Jill Biden au organizat o acțiune caritabilă pentru animale, unde Jill Biden a făcut exact același lucru: l-a sărutat pe gură pe magnat.

Foto: Getty

Mai multe