Reacția lui Kim Kardashian când un fan a spus că body-ul vedetei i-a salvat viața când a fost împușcată

18 iulie 2023   News

Kim Kardashian a fost uimită de afirmația unui fan care a dezvălui în mediul online că body-ul SKIMS creat de vedetă i-a salvat viața atunci când a fost împușcată de patru ori în noaptea de Anul Nou.

Angelina Wiley, cunoscută sub numele de Nina în mediul online, are 22 de ani și e din Kansas City, Missouri. Ea le-a dezvăluit recent urmăritorilor ei într-un videoclip pe TikTok că purta body-ul realizat de brandul lui Kim Kardashian atunci când a fost prinsă între focuri de armă, în mijlocul unei altercații. „Kim Kardashian mi-a salvat viața", a spus Wiley. „De Anul Nou, am fost împușcată de patru ori. În noaptea în care am fost împușcată, sub rochie purtam un body modelator Skims".

„A fost atât de strâns pe mine încât m-a împiedicat literalmente să sângerez", a continuat ea. „Ar trebui să o recomand. Cu siguranță o să mai cumpăr. Adică, ar trebui să o port în fiecare zi. Este ca o armură pentru femei".

Într-un alt clip, Wiley a mărturisit că, la trei luni de la împușcături, un glonț a rămas în stomacul ei. „Ar fi un risc mai mare să îl scot decât să îl las", a spus ea.

Kim Kardashian, în vârstă de 42 de ani, a repostat videoclipul pe Instagram Story, comentând "wowwwww" cu un emoji cu mâini care se roagă, a relatat Page Six. „A fost cu siguranță foarte emoționant pentru mine", a declarat Wiley în exclusivitate pentru People.

„Sunt fan de ceva vreme, așa că să știu că ea știe cine sunt este destul de uluitor pentru mine. Înainte de a fi împușcată, mergeam la școala de justiție penală, așa că e mișto că avem asta în comun, având în vedere că ea a fost la facultatea de drept", a explicat ea.

„Îmi amintesc că în copilărie citeam despre Kim în People, așa că a avea această oportunitate venită din senin este uimitor. Este ca un vis din copilărie devenit realitate. "SKIMS m-a contactat chiar astăzi prin Instagram și îmi trimit câteva dintre piesele lor preferate. Sunt atât de încântată!".

Foto: Facebook

Mai multe