Reacţiile liderilor politici după moartea lui Fidel Castro
Uite ce-au spus Barack Obama, Donald Trump, Vladimir Putin, François Hollande, Xi Jinping, Papa Francisc şi alţii asemenea după moartea liderului revoluţionar cubanez.
Barack Obama
"Istoria va înregistra şi va judeca impactul enorm" pe care l-a avut părintele revoluţiei cubaneze, Fidel Castro, decedat vineri noapte, a declarat preşedintele american în exerciţiu, Barack Obama, care a transmis condoleanţe familiei lui Fidel Castro şi şi-a exprimat "prietenia faţă de poporul cubanez". Obama, co-artizan împreună cu preşedintele cubanez Răul Castro, fratele lui Fidel, al apropierii istorice şi a restabilirii relaţiilor diplomatice dintre cei doi foşti inamici din timpul Războiului Rece, a subliniat că administraţia să "a muncit mult" pentru a întoarce pagină de peste jumătate de veac de "discordie şi de profunde dezacorduri politice". "În acest moment al dispariţiei lui Fidel Castro, întindem o mână a prieteniei către poporul cubanez. Istoria va înregistra şi va judeca impactul enorm al acestei personalităţi singulare asupra poporului şi a lumii", se menţionează în mesajul lui Obama.
Donald Trump
Noul preşedinte ales al Statelor Unite a declarat că Fidel Castro a fost un "dictator brutal" care "şi-a oprimat propriul popor" şi a apreciat că, la moartea sa, liderul revoluţionar cubanez lasă "o moştenire de execuţii, hoţie, suferinţă inimaginabilă, sărăcie şi încălcare a drepturilor fundamentale ale omului".
Citat într-un comunicat, Trump a promis că, "deşi tragediile, morţile şi durerea pe care le-a provocat Fidel Castro nu pot fi şterse", administraţia sa va face "tot posibilul pentru a se asigura că poporul cubanez poate porni în sfârşit pe calea prosperităţii şi a libertăţii". Trump nu a menţionat politică de deschidere a predecesorului sau Barack Obama.
"Deşi Cuba rămâne o insulă totalitară, sper că ziua de astăzi marchează o îndepărtare de ororile îndurate pentru prea mult timp şi (un pas în direcţia unui) viitor în care minunatul popor cubanez să poată trăi în libertatea pe care o merită pe deplin", a mai spus preşedintele ales al SUA, potrivit comunicatului citat.
Vladimir Putin
”Numele acestui om de stat eminent este pe bună dreptate considerat un simbol al unei întregi ere în istoria lumii. Cuba independentă pe care el şi aliaţii săi au construit-o a devenit un membru influent al comunităţii internaţionale şi a fost un exemplu ce inspiră multe state şi persoane”, a afirmat Vladimir Putin.
"Fidel Castro a fost un prieten adevărat şi loial Rusiei. El a investit personal în instalarea şi dezvoltarea relaţiilor ruso-cubane şi a cooperării apropiate, strategice în toate domeniile. Acest om puternic şi înţelept privea viitorul cu încredere. El a întrupat idealurile înalte ale unui politician, cetăţean şi patriot, cu adevărat dedicat cauzei căreia şi-a dedicat întreaga sa viaţă”, a adăugat acesta.
”Memoria sa va trăi pentru totdeauna în inimile ruşilor”, a mai spus preşedintele rus.
Mihail Gorbaciov
Fostul lider sovietic a adus un omagiu părintelui revoluţiei cubaneze, Fidel Castro, decedat la vârsta de 90 de ani, subliniind rezistenţă acestuia în faţă presiunii exercitate de SUA.
"Fidel a rezistat şi şi-a întărit ţară în cursul celei mai dure blocade americane, când există o presiune monumentală asupra lui, şi a putut (...) să-şi conducă ţară pe calea dezvoltării independente", a afirmat ultimul lider al Uniunii Sovietice, citat de agenţia Interfax.
François Hollande
”Fidel Castro a fost una dintre personalităţile impozante ale secolului al XX-lea. El a materializat revoluţia din Cuba, atât prin speranţele acesteia, cât şi prin deziluziile ce au urmat”, a afirmat Hollande.
În cadrul mesajului său, acesta a salutat totodată bunele relaţii dintre Havana şi Washington.
El a reamintit, de asemenea, de preocupările statului francez în privinţa încălcării drepturilor oamenilor sub regimul lui Fidel Castro.
“Franţa a condamnat abuzurile drepturilor omului din Cuba şi a pus în discuţie, de asemenea, embargoul impus de SUA statului cubanez. Statul francez a felicitat restabilirea dialogului dintre cele două ţări”, a adăugat liderul Partidului Socialist în cadrul unei declaraţii.
Hollande s-a întâlnit cu Fidel Castro în mai, 2015, în timpul primei vizite prezidenţiale franceze în Cuba, de la revoluţia cubaneză.
Papa Francisc
Suveranul pontif a declarat că moartea liderului revoluţionar cubanez este "o veste tristă" şi că se roagă pentru sufletul lui. Papa Francisc i-a transmis condoleanţe fratelui lui Fidel, preşedintele cubanez Raul Castro, într-un mesaj în limba spaniolă. Capul Bisericii Catolice s-a întâlnit cu Fidel Castro anul trecut, când a vizitat Cuba.
Jean-Claude Junker
Potrivit preşedintelui Comisiei Europene, Fidel Castro a fost una dintre figurile istorice ale secolului trecut şi personificarea Revoluţiei cubaneze.
O dată cu moartea lui Fidel Castro, lumea a pierdut un om care a fost un erou pentru mulţi. Acesta a schimbat cursul ţării sale şi influenţa sa a fost una majoră, conform lui Jean Claude-Juncker.
Totodată, preşedintele Comisiei Europene a comunicat faptul că Fidel Castro rămâne o figură revoluţionară a secolului al XX-lea, iar moştenirea sa va fi judecată de istorie.
Xi Jinping
Preşedintele chinez a declarat că Fidel "va trăi veşnic", într-un mesaj în care a transmis condoleanţe pentru decesul liderului cubanez revolutionar. "Poporul chinez a pierdut un tovarăş bun şi adevărat", a subliniat Xi, potrivit postului public de televiziune CCTV.
Decesul lui Castro de vineri noapte, la Havana, coincide cu revenirea în China a lui Xi dintr-un turneu latino-american care a inclus Ecuador, Perú şi Chile, al treilea turneu realizat în regiune de Xi de la preluarea mandatului de preşedinte.
În urmă cu doi ani, când a vizitat Cuba, Xi l-a lăudat pe Castro, despre care a spus că "a câştigat respectul poporului chinez". "Nu vom uită niciodată contribuţiile semnificative pe care le-a adus relaţiilor noastre bilaterale", a spus cu acel prilej Xi, ale cărui declaraţii sunt preluate sâmbătă de cotidianul chinez Global Times.
Liderii celor două ţări s-au întâlnit în repetate rânduri în ultimii ani. În septembrie, premierul chinez Li Keqiang a vizitat Cuba, această fiind prima vizită pe insulă a unui şef al guvernului chinez în exerciţiu în cei 56 de ani de relaţii bilaterale. De altfel, Cuba a fost prima ţară latino-americană care a stabilit relaţii diplomatice cu China şi este al doilea partener comercial al Chinei, după Venezuela.
Tran Dai Quang
Ca semn al unor relaţii de durată dintre cele două state comuniste, preşedintele Vietnamului a fost unul dintre ultimii lideri ce l-au vizitat pe Castro, la data de 16 noiembrie.
”Pentru toţi vietnamezii, Fidel a fost un mare prieten, un camarad şi un frate apropiat. Acesta a fost un simbol al adevăratului internaţionalism în lupta pentru independenţa naţiunilor”, a comunicat agenţia de presă Vietnam.
Enrique Peña Nieto
Preşedintele statului mexican a declarat: „Fidel Castro a fost un prieten al Mexicului, un promotor al relaţiilor bilaterale bazate pe respect, dialog şi solidaritate”.
Nicolas Maduro
Preşedintele Venezuelei a postat Twitter: „Tocmai i-am transmis preşedintelui Raul Castro solidaritatea şi dragostea faţă de poporul cubanez în urma plecării dintre noi a lui Fidel Castro. Fidel şi Chavez au construi ALBA, PetroCaribe şi au plătit eliberarea poporului nostru, istoria îi va absolvi”.
Rafael Correa
Liderul Ecuadorului şi-a exprimat, la rândul său, regretul: „A fost un mare om. A murit Fidel Castro. Trăiască Cuba! Trăiască America Latină!”.
Mariano Rajoy
La rândul sau, şeful guvernului spaniol a vorbit despre "statura istorică" a lui Castro, subliniind impactul acestuia pentru Cuba şi 'marea influenţă' înregiune.
Charles Michel
"O
a istoriei politice mondiale
,
"
Rece
a divizat
popoarele
secolul trecut", a
premierul belgian.