Reacţiile vedetelor după ce o adolescentă de 13 ani a fost bătută şi umilită de alte trei fete: "Fără cuvinte. Fetiţe capabile de atâta violenţă"
Vedetele şi celebrităţile de la noi au reacţionat după ce un caz revoltător din Gorj a stârnit atenţia. O adolescentă de 13 ani a fost filmată în timp ce alte trei fete o bat, o umilesc. Scena a fost filmată de către un băiat. Pe fundalul clipului se aude cum acesta le îndeamnă să o lovească mai tare pe copilă.
Scenele greu de privit au avut loc în Târgu Jiu. O adolescentă de 13 ani a fost jignită şi bătută de alte trei fete, momentele neplăcute fiind filmate de către un băiat care se amuza, în loc să ajute copila în suferinţă. În acel video se poate observa clar cum adolescenta este umilită de cele trei fete, acestea îi pun întrebări incomode şi o forţează să repete după ele, iar una o loveşte puternic peste faţă.
Violenţele continuă într-o manieră şi mai puternică. Victima este trântită la pământ, târâtă şi scuipată de mai multe ori. La un moment dat se aude: "O leşinăm, lasă-mă să am şi eu sclavă". Această filmare a apărut pe mai multe conturi de socializare, iar poliţiştii au luat toate măsurile: "Cu ocazia verificărilor efectuate de poliţişti, au fost identificate trei tinere cu vârste cuprinse cu vârste între 12 şi 14, din municipiul Târgu Jiu, care ar fi exercitat acte de violenţă asupra unei tinere de 13 ani, din municipiul Târgu Jiu. Două dintre cele trei tinere care ar fi exercitat acte de violenţă au fost aduse la sediul Poliţiei Municipiului Târgu Jiu, fiind însoţite de către părinţi, în vederea audierii", se arată în comunicatul IPJ Gorj. Se pare că pe numele agresoarelor a fost deschis un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe.
Vedetele noastre nu au rămas indiferente şi au reacţionat în acest caz.
Reacţia Deliei după ce tânăra de 13 ani e lovită de alte trei fete
Pe Instagram, acolo unde este foarte activă, Delia a postat întreaga filmare. Aceasta a scris: "Nu am cuvinte....efectiv! E şocant!!!! Nişte fetiţe capabile de atâta violenţă!!! Asta e #beyondeducation !😱😱😱 #stoptheviolence #stopbullying ‼️‼️". Fanii ei au reacţionat: "Delia, tu eşti în măsură să faci ceva mai mult decât autorităţile, crede-mă! Legile la noi sunt strambe rău! Insistă în postările, în acţiunile şi concerte tale pe această tema şi cu siguranţă poţi schimbă ceva!". Vedeta a spus atunci: "Promit". Iată vedeta a făcut o promisiune în faţa celor 2,4 milioane de fani ai săi, vrea să schimbe ceva.
Vezi această postare pe Instagram Nu am cuvinte....efectiv!E socant!!!! Niste fetite capabile de atata violenta!!! Asta e #beyondeducation !😱😱😱 #stoptheviolence #stopbullying ‼️‼️ O postare distribuită de Delia (@delia) pe Sep 7, 2020 la 12:25 PDT
Vezi această postare pe Instagram
O postare distribuită de Delia (@delia) pe
Iulia Albu, reacţie dură în cazul tinerei din Gorj
"V-aţi umplut story-urile de invective şi cuvinte urâte ascunse în spatele unei revolte împotriva sistemului. Înjuraţi agresorii devenind bullies la rândul vostru. V-aţi trezit influenceri peste noapte fără nicio baza reală. Sunteţi la fel de răi că ceea ce vedeţi aici. Aceşti copii au probabil acasă o mama abuzată şi prea slabă pentru a-l părăşi pe cel ce o abuzează.
A-i pedepsi pe aceşti copii este imperativ însă NU SUFICIENT. Va fi nevoie de ani de terapie pentru toate părţile implicate. Adolescente instigate de ceea ce par a fi 2 băieţi mult mai mari care filmează şi le îndeamnă să “dea Mai tare”. Fetiţă lovită este victima vizibilă. Toate celelalte fete victime viitoare care probabil şi-au văzut mama scuipată şi lovită de tatăl lor. Don’t be a bully! Şi Dacă aveţi Ceva de spus postaţi în feed, nu va veţi pierde contractele, fiţi faţă grijă. "
Cristina Ich a văzut imaginile cu copila bătută şi reacţionează pe Instagram
"Genraţia care o să vină este înspăimântătoare. De ce un aşa comportament? Din lipsă de afecţiune, agresivitate verbală şi fizică în familie. Aceşti copii au nevoie de noi, de sprijinul nostru, de iubirea noastră. Ei sunt lipsiţi de atenţie. Dacă copilul nu este băgat în seamă, cu trecerea timpului o să facă tot ce îi stă în putinţă să atragă atenţia , fie şi prin violenţă. "
Reacţie virulentă a Alexandrei Stan, după imaginile cu fetiţa din Târgu Jiu bătută
“Nu pot să văd asta şi să rămân indiferentă! Nu înţeleg de unde atâta răutate în nişte copii! Îmi pare rău dacă v-am stricat mood-ul, dar ei sunt “viitorul” ţării şi nu putem să acceptăm astfel de comportamente. Si eu am fost bullyied în şcoala generală, dar nici chiar aşa! De unde atâta agresivitate? De unde atâta ură? Sunteţi şmechere că o bateţi? Sunteţi nişte rataţi, fraieri, idioţi! Ca altfel nu pot să vă numesc”, a reacţionat pe Instagram Alexandra Stan.
Ea a continuat: “Am încercat să nu rezonez cu victima dar este foarte greu să nu o fac! M-am cutremurat când am văzut! Şi am început să plâng! Parcă suntem nişte animale! Asta e prea de tot!”.
Foto: Facebook