Recunoaşteţi personajul?"N-aş putea şterge cu buretele acele perioade, mai bune sau mai puţin bune!"
A durat ceva până şi-a găsit drumul artistic, dar astăzi succesul este de partea lui. Puţin sunt însă cei care ştiu că la început Fuego a cochetat cu muzica rock.
“E tare frumos să priveşti înapoi, fără nostalgie şi să vezi că vremea n-a trecut fără rost! Mie îmi place să-mi aduc aminte şi chiar dacă nu trăiesc din amintiri, ele fac parte din întregul meu! N-aş putea şterge cu buretele perioade, mai bune sau mai puţin bune! Sunt cum sunt azi datorită fiecărei lecţii pe care am învăţat-o, fiecărui om care m-a ajutat sau m-a dezamăgit! În fine, iată mai jos câteva ipostaze cu mine de la începutul anilor 90. Eram la liceu, cântam în zona Ardealului mai mult şi abordam un alt gen, un pop-rock mai modern, încercând cumva să-mi găsesc drumul.
Dacă e ceva să fi rămas intact de atunci, este dragostea de a fi în faţa oamenilor şi bucuria mea de-a cânta! Între timp am evoluat, am schimbat genul muzical, am trecut prin etape şi am reuşit să-mi îndeplinesc visele. Nu râdeţi prea tare, eram totuşi un copil! Glumesc, pentru că de-ar fi să dau timpul înapoi, aş porni pe-acelaşi parcurs!”