Reginele noului Bollywood. De aici au plecat dive precum Aishwarya Rai sau Priyanka Chopra, iar ele sunt noile vedete în sari
Într-o lume paralelă cu cea a sofisticatului Hollywood, se află una plină de sclipici, care nu se lasă mai prejos și produce periodic staruri pline de exotism, iar vedetele de azi ale divertismentului hindus sunt frumoasele din aceste pagini.
Da, azi, celebrul slogan Girl Power se traduce și în limba hindi, acolo unde personajele feminine cu părul pădure și îmbrăcate în sari-uri colorate nu mai sunt doar „obiecte estetice decorative”. Dacă, în trecut, vedetele locale precum Aishwarya Rai apăreau în filmele indiene doar în roluri de iubite, accentul fiind pus pe marile superstaruri masculine, acum, publicul vrea personaje feminine complexe și puternice. Și asta primește de la noul Bollywood.
Spre deosebire de actrițele clasice, care erau construite în jurul misterului, noua generație de vedete indiene vrea conținut de calitate, realism și roluri mai puțin teatrale, ca să nu spunem puerile de-a dreptul. Da, Bollywood-ul s-a schimbat, iar actrițele din noul val au început să renunțe la expresivitatea aceea exagerată, dansul nejustificat și prezența scenică dramatică, alegând în schimb să aducă în prim plan talentul personal, în filme de calitate.
Deepika Padukone: The Queen of Bollywood
Despre Deepika (40) se spune că este cea mai influentă actriță indiană a ultimului deceniu. Cu ea s-a făcut tranziția de la Bollywood-ul clasic la cel modern, unul mai conectat la cinematografia internațională. Cu o imagine mult mai modernă decât cea a divelor indiene de altădată, Deepika nu este deloc stridentă prin apariție, dimpotrivă: preferă stilul occidental, iar celui tradițional îi dă o notă minimalistă, modernă. O prezență obișnuită la Festivalul de Film de la Cannes sau la Met Gala și ambasador pentru branduri de lux, Deepika este una dintre puținele actrițe de la Bollywood cunoscute foarte bine și în afara Indiei, fiind inclusă în topuri TIME și Forbes ale celor mai influente vedete.
Fiica fostului mare jucător de badminton Prakash Padukone, Deepika s-a născut la Copenhaga, într-o familie originară din sudul Indiei, care s-a mutat ulterior în Bangalore, acolo unde Deepika a copilărit. În adolescență, la fel ca tatăl ei, a jucat badminton la nivel național, dar și-a abandonat cariera pentru a deveni model. Saltul la actorie s-a făcut firesc, iar primul ei film la Bollywood a fost unul de dragoste, cum altfel?, numit Om Shanti Om (2007), care i-a adus premiul Filmfare (Oscarul Indiei) pentru cel mai bun debut feminin.
După acest succes uriaș, a urmat o perioadă cu filme mai slabe, iar presa locală a început să se întrebe dacă nu cumva Padokone este doar „un alt model frumos”. Dar n-a fost așa, căci Deepika a dat lovitură după lovitură cu rolurile ei în filmele romantice hinduse și a mai cules încă două premii Filmfare pentru cea mai bună actriță. Poate că ar fi făcut pasul și spre Hollywood, dacă avea răbdare, însă n-a avut și a preferat să joace roluri principale în India decât personaje secundare în SUA.
Deepika a trăit o poveste de dragoste ca-n filme cu actorul indian Ranbir Kapoor, în timpul căreia cei doi au fost urmăriți obsesiv de presa indiană a anilor 2000. S-au despărțit după ce Kapoor a înșelat-o pe actriță, iar aceasta a făcut vâlvă în presă cu acuzații despre iubitul infidel. Într-un final, Deepika și-a găsit liniștea alături de un alt actor conațional, Ranveer Singh, considerat unul dintre cele mai populare și extravagante staruri de la Bollywood. Cei doi s-au căsătorit în 2018, au devenit părinții unei fetițe, iar, în aprilie anul acesta, au anunțat că-și vor mări familia.
Alia Bhatt: steaua cea nouă
O vezi pe covorul roșu de la Cannes sau de la Bafta și în producții Netflix, așa că despre actrița în vârstă de 33 de ani putem spune că transcende Bollywoodul. Într-adevăr, în luna mai, tânăra actriță indiană și-a făcut apariția pe covorul roșu de la Cannes în calitate de ambasador L’Oréal Paris, într-o rochie roz pal și cu un glamour delicat, specific Hollywood-ului (și nu Bollywood-ului) de altădată. A fost al doilea ei an pe Croazetă și o apariție care s-a ridicat la înălțimea statutului de cel mai bine plătită actriță indiană. De menționat că Alia reprezintă cel mai real schimbarea Bollywood-ului, fiind o actriță care apare atât în filme comerciale mari, cât și în cele care-i oferă roluri apreciate de critici.
Născută într-o familie de aur a filmului hindi, Alia este fiica regizorului Mahesh Bhatt și a actriței Soni Razdan, fostă stea a ecranului în anii ‘80 și ‘90. După ce și-a făcut debutul în actorie în copilărie, în thrillerul Sangharsh, din 1999, Alia a primit primul ei rol principal în filmul pentru adolescenți Student of the Year (2012). A câștigat Premiul Criticilor Filmfare pentru cea mai bună actriță pentru interpretarea unei victime a răpirii în drama Highway (2014) și s-a impus, apoi, cu roluri principale în mai multe filme romantice cu succes. Apogeul a însemnat pentru ea Gangubai Kathiawadi (2022), film care spune povestea unei fete simple forțate să se prostitueze și care, mai târziu, ajunge madamă și o figură influentă în cartierul roșu din Bombay.
Producția a fost bine primită și la Festivalul de Film de la Berlin, iar Bhatt s-a impus ca o actriță de forță, diferită de starurile sclipicioase oferite de Bollywood-ul clasic. Chiar și așa, Bhatt s-a lovit frecvent de atenție negativă, inclusiv trolling online, fiind acuzată că a beneficiat de nepotismul din industria cinematografică hindi. Alia este convinsă, însă, că și-a dovedit talentul și a depășit de mult eticheta de „nepo kid”.
Mult discutată a fost și alegerea ei sentimentală: fostul iubit infidel al lui Padukone. Într-adevăr, Alia este căsătorită din 2022 cu actorul Ranbir Kapoor, cel care a avut o relație foarte mediatizată, în trecut, cu Deepika Padukone. Cu toate acestea, se pare că nu există dramă între cei trei actori, iar Alia și Ranbir formează azi un cuplu stabil, care evită scandalurile și se concentrează pe viața de familie și pe fiica lor în vârstă de patru ani.
Kareena Kapoor Khan: urmașa lui Raj Kapoor
Distinsă și cu alură aristocrată, vedeta în vârstă de 45 de ani are toate atuurile clasice ale unei actrițe de la Bollywood, dar și expresia glam a unui star feminin de la Hollywood. Un fashion icon în India, simbol al glamour-ului urban de la Bollywood, Kareena reușește să se mențină relevantă și azi și să primească onorarii pe măsură. Este cunoscută pentru rolurile ei principale în cinematografia hindi încă din anul 2000 și provine din celebra familie de actori Kapoor, care a dat numeroase alte vedete în industrie. Astăzi, această familie regală a filmului este condusă de Kareena Kapoor Khan, ca superstar feminin consacrat și ca nepoată a legendarului Raj Kapoor, și de vărul ei îndepărtat, Ranbir Kapoor, ca superstar masculin principal.
Deși provine dintr-un clan artistic legendar, Kareena a avut un parcurs cu multe obstacole, înainte de a se impune ca una dintre stelele filmului indian. În primul rând, ea nu și-a dorit actorie, ci a a studiat economie și apoi drept, dar influența familiei și-a spus cuvântul și Kareena și-a găsit, în cele din urmă, drumul firesc spre film. După o serie de eșecuri comerciale în filme repetitive, Kareena a acceptat o interpretare neobișnuită, a unei prostituate, în drama Chameli (2004), iar acesta a fost un punct de cotitură în cariera ei. A câștigat, apoi, recunoaștere din partea criticilor pentru un rol bazat pe Desdemona din Othello în filmul polițist Omkara (2006). De atunci, actrița care duce azi un stil de viață luxos, în Mumbai, n-a mai fost părăsită de succes.
Din 2012, Kapoor este căsătorită cu actorul Saif Ali Khan, cu care are doi fii. Soțul ei provine dintr-o familie musulmană, iar în India, deși căsătoriile inter-religioase sunt comune, pot deveni un subiect sensibil pentru publicul larg. Iar mariajul interconfesional al cuplului de vedete chiar s-a confruntat cu reacții negative severe. „Atunci când Kareena și Saif s-au căsătorit, au apărut o mulțime de titluri ciudate în online: «Love Jihad», «Ai luat unul de-al nostru, acum îl vom lua și noi pe unul de-al tău»”, a declarat Soha Ali Khan, sora mirelui. Astăzi, aceste neplăceri au rămas în trecut, iar Kareena și Saif formează unul dintre cele mai respectate cupluri de actori hindi, cu un stil de viață elitist, la ani lumină de cel al indianul de rând, împovărat de sărăcie.
Katrina Kaif: fata cu origini străine
În vârstă de 42 de ani, această actriță nu are rădăcini într-o familie cu tradiției a filmului hindus și nici măcar în India. Nici numele ei din buletin, Katrina Rosemary Turcotte, nu are o sonoritate de afiș de film indian. Explicația este că ea s-a născut în Hong Kong-ul britanic și a primit numele de familie al mamei sale, Suzanne Turcotte, o avocată engleză. Tatăl ei, Mohammad Kaif, este de origine kashmiră. Iar părinții ei au divorțat pe când actrița era doar un copil, ea rămânând în grija mamei. Interesant este că unele voci îi contestă originea indiană.
Într-un interviu din 2011, producătoarea de film indiană Ayesha Shroff a acuzat-o pe Kaif că și-a inventat trecutul: „I s-a creat o identitate. Era o tânără englezoaică drăguță și i s-a dat un tată din Kashmir, ca să aibă un fel de strămoși indieni, pentru a se conecta cu publicul”. Kaif a negat acest lucru, deși a trăit în Londra timp de trei ani, acolo unde a lucrat în adolescență ca model profesionist. Când a ajuns într-un final în India, debutul ei la Bollywood a fost marcat de bariera lingvistică: Katrina nu vorbea fluent hindi și avea un accent puternic englezesc. Deși foarte puțini actori străini reușesc să se impună la Bollywood fără a stăpâni perfect limba hindi, Katrina nu a renunțat și a devenit, într-un final, una dintre cele mai mari staruri comerciale ale țării. Cel mai mare succes de box office al Katrinei Kaif este filmul Tiger Zinda Hai, din 2017, în care a jucat alături de Salman Khan și care a fost un blockbuster uriaș în India. Cu colegul ei de distribuție s-a zvonit c-ar fi format și un cuplu, în 2003, speculații confirmate la mulți ani după despărțirea lor, când Kaif a numind-o prima ei relație serioasă.
Kaif s-a căsătorit cu actorul indian Vicky Kaushal pe 9 decembrie 2021, într-o ceremonie tradițională hindusă care a avut loc la un resort de lux din Rajasthan. Nunta lor a făcut vâlvă în media indiană, iar fotografia cu ei ca mire și mireasă a devenit postarea cu cele mai multe like-uri pe Instagram, în India, la acea vreme. La sfârșitul anului trecut, cei doi au devenit pentru prima dată părinți, după ce Katrina a dat naștere unui băiețel. O existență fericită și așezată pentru o englezoaică care a cunoscut succesul în țara natală a tatălui ei, stilul ei vestic ajutând-o să popularizeze o eroină mai modernă la Bollywood.
Foto: Getty Images, Profimedia