„Regret botox-ul pe care l-am făcut, dar nu şi avortul.” Ce cântăreaţă faimoasă a spus asta?
Dubla câştigătoare a premiului Grammy, Stevie Nicks, a declarat recent că nu ar fi existat Fleetwood Mac dacă nu ar fi avortat copilul pe care l-a conceput cu liderul trupei Eagles, Don Henley, în 1979. „Ar fi fost imposibil să am un copil atunci, când lucram atât de mult”, a recunoscut Zeiţa Rock-ului pentru The Guardian.
“În plus mai erau şi multe droguri... eu luam multe droguri pe-atunci. Ar fi trebuit să renunţ şi la ele. Iar eu eram conştientă că ofeream oamenilor o muzică vindecătoare pentru atâtea suflete, îi făceam pe oameni fericiţi”, a adăugat vedeta de 72 de ani. „Eu m-am gândit că ceea ce făceam noi era important. Nu exista nicio altă trupă pe lume care să aibă două cântăreţe principale, două femei care să compună şi să cânte.”
„Eu şi cu Christine (McVie) am luat amândouă decizia de a nu avea copii, pentru a putea face muzică. Nu e un simplu job pentru mine, e ceea ce sunt”, a mai precizat Stevie.
Dreptul de a face avort
„Dreptul de a face avort – aceasta a fost lupta pe care a dat-o generaţia mea. Dacă Trump câştigă alegerile, cel mai probabil că avortul va fi scos în afara legii”, şi-a dezvăluit liderul trupei Fleetwood Mac temerea.
Dacă avortul pe care l-a făcut în tinereţe nu se află printre regretele Reginei Rockului, ei bine faptul că a făcut botox, la un moment dat, se numără printre greşelile sale: „Mi-am făcut o singură dată Botox şi mi-a distrus faţa timp de patru luni. Mă uitam în oglindă şi încercam să-şi ridic sprâncenele şi atunci mi-am spus că nu voi mai apela la Botox niciodată.”
Fleetwood Mac este o trupă rock înfiinţată în 1967, care a produs hituri pe bandă rulantă, precum Go Your Own Way (1977), Dreams (1977) şi Seven Wonders (1987). Nicks a devenit membră a trupei în 1975, iar cel de-al doilea album la care şi-a adus contribuţia, Rumours, a fost cel mai bine vândut album al anului respectiv, cu vânzări de 40 de milioane de exemplare în întreaga lume, ceea ce l-a făcut unul dintre cel mai bine vândute albume din istorie.
Niciodată mamă
Stevie s-a măritat o singură dată în viaţă, iar mariajul ei a durat doar trei luni. I-a propus lui Kim Anderson să se căsătorească după ce partenera lui, Robin Anderson, murise din cauza leucemiei şi şi-a dorit să îl ajute pe văduv să-şi crească copilul: „Am vrut să am grijă de copilul lui Robin, aşa că i-am propus lui Kim să ne căsătorim. Ne-am căsătorit nu din dragoste, ci pentru că jeleam amândoi teribil de mult şi nu ştiam ce altceva să facem ca să simţim că nu stăm degeaba în situaţia dată.” La câţiva ani buni după divorţ, Zeiţa Rock-ului s-a întâlnit cu fiul ei vitreg – care era adolescent atunci – şi l-a ajutat să intre la facultate, rămânând de-atunci o constantă în viaţa lui.
Nicks n-a ascuns niciodată faptul că a ales, cu bună ştiinţă, să nu facă copii. A pus întotdeauna cariera pe primul loc: „Misiunea mea n-a fost să devin mamă şi soţie. Poate că misiunea mea a fost să scriu cântece pentru mame şi soţii, ca să le fac să se simtă mai bine. Oricum am mulţi copii (n.r. făcând referire la nepoţii ei) şi e mult mai distractiv să fiu mătuşa nebună decât mama vreunui copil.”
Foto - Instagram Stevie Nicks