Reuniunea actorilor din Prietenii tăi a avut loc. Vezi cum arată ei acum!

26 ianuarie 2016   News

Matthew Perry (foto dreapta) nu a putut fi prezent la reuniune

S-a tot trâmbiţat pe seama acestei mult aşteptate reuniuni a prietenilor din serialul Friends, cel care făcea furori în anii 90 şi care a influenţat generaţii. Ei bine, în sfârşit, ea a avut loc, iar noi am reuşit să tragem cu ochiul la acea ediţie specială mulţumită actriţei Kaley Cuoco din Big Bang Theory, care a postat o fotografie pe contul ei de Instagram.

Fotografia a fost făcută pe 24 ianuarie, când a avut loc înregistrarea ediţiei speciale care îl omagiază pe regizorul unor mari succese TV, James Burrows, poză în care actorii din Prietenii tăi pot fi văzuţi la masă cu alte staruri, din alte seriale.

De la stânga, la dreapta: David Schwimmer, Matt LeBlanc (sus), Jennifer Aniston, Courteney Cox şi Lisa Kudrow (ultima din dreapta)

La înregistrarea acestei ediţii au participat Matt LeBlanc, David Schwimmer, Jennifer Aniston, Courteney Cox şi Lisa Kudrow, cu o absenţă notabilă: Matthew Perry.

Ei bine, actorul de 46 de ani nu a putut fi prezent, deoarece apare în piesa de teatru The End of Longing, care se joacă în Londra, însă este posibil ca Perry să fi trimis o înregistrare video cu ocazia acestei reuniuni.

Mai multe