Rihanna a distrus o cameră de hotel
S-a întâmplat noaptea trecută, la luxosul hotel Savoy, din Londra. Vedeta din Barbados urmează tradiţia instaurată de Johnny Depp şi Charlie Sheen?
S-a întâmplat noaptea trecută, la luxosul hotel Savoy, din Londra. Vedeta din Barbados urmează tradiţia instaurată de Johnny Depp şi Charlie Sheen?
Din fericire, nu. În cazul Rihannei n-a fost vorba de un tărăboi iscat după un consum ridicat de alcool (sau droguri), ci de un accident. Artista de 23 de ani a uitat să închidă apa în apartamentul său de 2.000 de lire sterline pe noapte de la Savoy. Rezultatul: o inundaţie care a afectat mobilierul şi covoarele. "Apartamentul unde stătea Rihanna şi anturajul ei a fost inundat pentru că robinetele de la baie au fost lăsate deschise. Oaspeţii noştri au glumit că cei de la etajul inferior ar avea nevoie de umbrele, ca în cântecul Rihannei", a comentat pentru People o sursă de la hotel - care a încercat de altfel să... liniştească apele şi să dea declaraţii care să nu-l afecteze pe preţiosul lor oaspete. Astfel, aceeaşi sursă a subliniat că apartamentul nu a suferit totuşi distrugeri ireparabile. Diplomat!
Foto: Reuters