Rihanna a petrecut după Grammy cu iubitul său, Hassan Jameel
Sunt împreună din primăvara anului trecut, însă cei doi au fost foarte discreţi cu relaţia lor şi nu s-au prea afişat împreună. Însă, la petrecerea de după decernarea Premiilor Grammy, care a avut loc zilele trecute, Riri s-a hotărât să vină însoţită chiar de iubitul ei, Hassan Jameel.
Riri a venit însoţită de iubit la petrecerea de după decernarea premiilor Grammy
Încearcă să-şi ţină viaţa privată cât mai departe de ochii curioşi ai lumii, încercând să-şi protejeze iubitul, care nu e tocmai o persoană publică. Totuşi, zilele trecute, la after-party-ul Grammy, Riri l-a rugat pe iubitul Hassan Jameel s-o însoţească.
Zis şi făcut! Acesta s-a prezentat la eveniment, a stat toată noaptea lângă iubita sa şi chiar a urmărit-o cu mândrie atunci când a urcat pe scenă pentru a interpreta ”Wild Thoughts”, alături de Dj. Khaled. ”Rihanna şi Hassan au fost foarte drăgostoşi toată seara.”, a declarat un martor.
Totuşi, la plecarea de la petrecere, cei doi au evitat să fie fotografiaţi împreună, părăsind încăperea pe rând.
foto: SplashNews