Rihanna: cea mai de prost gust ţinută din ultima vreme!
Se vede treaba că Rihanna are o evoluţie stilistică în valuri: după o apariţie bună, vine cu una care ne taie tot entuziasmul. Iată cum arată cel recent fiasco vestimentar al artistei
Ieri, Rihanna şi-a făcut apariţia pe covorul roşu parizian din faţa La Plaine-Saint-Denis într-o ţinută care a dezamăgit criticii de modă. Dincolo de kilogramele în plus pe care le afişează de ceva vreme, care nu-i vin, însă, rău, neştirbindu-i din sex appeal, Rihanna a ales pentru premiera SF-ului Valerian and The City of a Thousand Planets un mix de pene absolut obositor. Sutienul bogat ornamentat, cu aer oriental, ar fi fost suficient pentru această ţinută. Dacă fusta asociată acestui sutien ar fi fost mult mai simplă, păstrând doar motivele ornamentale preluate de la sutien, ţinuta Rihannei ar fi putut avea farmec. Dar n-a fost de ajuns. Babilonul stilistic al vedetei a continuat cu două feluri de pene şi a culminat cu... o pereche de săndăluţe cu blăniţă. Penajul de la baza fustei ar fi putut rămâne şi el în poveste - dacă cineva i-ar fi smuls artistei în culise penele mari roz şi i-ar fi dat o altă pereche de sandale, jupuite de blană.
Foto: Splash