Robbie Williams a vorbit despre relaţia lui: Respectam două porunci şi Dumnezeu a râs de mine

29 iunie 2018   News

Cântăreţul Robbie Williams, care trăieşte o frumoasă poveste de dragoste cu Ayda Field, a vorbit recent despre căsnicia lui, dar şi despre faptul că nu şi-a făcut niciodată planuri referitoare la familie.

Robbie şi Ayda sunt căsătoriţi din anul 2010 şi au împreună doi copii: Theodora Rose şi Charlton Valentine, născuţi în 2012, respective 2014. Artistul a afirmat că are o relaţie perfectă şi că în presă, din păcate, lucrurile frumoase dintr-o relaţie nu sunt mediatizate, ci doar scandalurile: „S-a scris că am avut problem mentale şi că m-am luptat cu o depresie. Viaţa mea este frumoasă în proporţie de 95%, dar prima pagină a ziarelor este ocupată de celelalte 5 procente, care reprezintă problemele mele. Eu şi Ayda ne sprijinim reciproc şi avem o gândire asemănătoare. Ea este mult mai sigură decât mine când trebuie să facă ceva. Avem grijă unul de altul. Aşa funcţionează iubirea şi aşa ar trebui să fie în toate relaţiile“.

Robbie Williams a dezvăluit că, înainte de a-şi cunoaşte soţia, era foarte sigur că nu se va căsători şi că nu va avea copii, deoarece nu îşi dorea acest lucru: „În loc de cele 10 porunci ale Domnului, eu respectam doar două porunci pe care mi le dădusem singur: «Să nu faci nuntă» şi «Să nu faci copii». Apoi a apărut Ayda în viaţa mea şi totul s-a schimbat. Îi spui lui Dumnezeu ce planuri ai, iar el începe să râdă. Şi aşa am ajuns să mă căsătoresc cu o femeie minunată şi să am doi copii. Oamenii se schimbă“.

Mai multe