Robert De Niro s-a despărţit de Grace Hightower după mai bine de 20 de ani de mariaj
Au format unul dintre cele mai longevive cupluri de la Hollywood, dar iată că povestea de iubire dintre Robert De Niro (75) şi fosta stewardesă a ajuns la final.
Potrivit presei de scandal, Robert de Niro şi soţia de peste 20 de ani, Grace Hightower, au pus punct mariajului lor şi nu mai locuiesc împreună. Anunţul oficial nu a fost făcut încă de reprezentaţii celor doi, însă, potrivit unei surse citate de Page Six, separarea va fi oficială în câteva săptămâni. Robert De Niro a fost văzut în public luni, la evenimentul MoMa, unde a sosit neînsoţit.
Momentan, nu se cunosc care au fost motivele care au dus la această decizie şocantă. Cert e că cei doi au format un cuplu timp de mai bine de 20 de ani şi din iubirea lor au rezultat doi copii: Elliot (20) şi Helen (6).
Aceasta nu e prima despărţire a cuplului. În 1999, la doar doi ani de la căsătorie, Robert De Niro intenta actele de divorţ. Separarea n-a ajuns nicicând oficială, căci cei doi s-au împăcat, iar în 2004 şi-au reînnoit jurămintele de dragoste. Vorbind despre secretul relaţiei longevive, Robert de Niro declara într-un interviu dat în 2013 că e vorba de compromis şi de respect.